Două persoane au fost reținute pentru ultraj în cazul medicului de la Spitalul Județean Tg. Jiu, luat la bătaie de ruda unui pacient

Publicat: 17 02. 2026, 12:27

Două persoane au fost reținute pentru ultraj în urma agresiunii asupra unui medic al Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu, au informat, marți, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu.

Un medic de la Spitalul Județean Tg. Jiu, luat la bătaie de ruda unui pacient

O doctoriță a fost agresată, luni, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Târgu Jiu. Femeia a fost bruscată şi împinsă de ruda unei paciente pe care medicul încerca să o stabilizeze. Agentul de pază a intervenit imediat, iar angajaţii din UPU au sunat la Poliţie. Imediat după ieșirea din salonul în care a avut loc agresiunea, medicul a alunecat şi s-a lovit puternic la picior.

Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, incidentul s-a petrecut în timpul acordării îngrijirilor medicale unei paciente, asupra căreia fuseseră inițiate manevrele terapeutice necesare pentru stabilizarea stării sale de sănătate.

‘În timpul procedurii, pacienta a devenit foarte agitată, iar aparținătorii, aflați în zona de așteptare, au pătruns neautorizat în spațiul medical. Un membru al familiei a manifestat un comportament foarte agresiv față de medicul aflat în serviciu, medicul fiind bruscat, împins, i-a fost aruncată cafea pe haine. A intervenit agentul de pază din UPU, iar angajații din UPU au apelat rapid poliția. În momentul când a ieșit din salonul Urgențe minore, medicul agresat a alunecat și a suferit un traumatism la membrul inferior, necesitând evaluare și îngrijiri medicale. Conducerea spitalului condamnă ferm orice formă de violență împotriva personalului medical. Astfel de comportamente afectează grav actul medical și pun în pericol siguranța și integritatea cadrelor sanitare și a pacienților și arată, din păcate, faptul că medicii își desfășoară activitatea uneori în condiții dificile. Conducerea unității a discutat cu personalul medical despre situație, precum și despre măsurile pentru prevenirea pe viitor a unor asemenea situații. De asemenea, conducerea unității medicale a discutat și cu reprezentanții firmei de pază, care au transmis că în timpul incidentului au fost respectate procedurile de intervenție. Conducerea unității condamnă orice formă de agresiune, cât și orice formă de intimidare îndreptate împotriva cadrelor medicale aflate în exercitarea profesiei medicale’”, a transmis, marți, Mihaela Țicleanu.

Dosar penal pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice

În urma acestui incident, polițiștii au întocmit dosar penal pentru ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice: ”La data de 16 februarie 2026, în jurul orei 21:10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați în mod direct cu privire la producerea unui incident la secția UPU a Spitalului de Urgență Târgu Jiu, în urma căruia a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Menționăm faptul că, în contextul producerii acestui incident, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj a relaționat cu reprezentanții unității medicale, ai structurilor de jandarmi și ai societăților specializate de pază care asigură securitatea obiectivului, în vederea consolidării cooperării instituționale și a stabilirii unor măsuri suplimentare pentru prevenirea unor situații similare. Totodată, a fost reiterată necesitatea ca personalul firmelor de pază să sesizeze de îndată organele de poliție cu privire la orice situație de natură să afecteze ordinea și siguranța publică, astfel încât intervenția să fie promptă, iar riscul producerii unor incidente în zona unităților medicale să fie redus semnificativ”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.


AUTORUL RECOMANDĂ