Dramă într-o familie de români. „Mama doarme. Are spumițe la gură”. Ce s-a întâmplat, de fapt
O tânără în vârstă de 26 de ani din localitatea Bârlești, comuna Erbiceni, județul Iași, s-a stins din viață în somn, în timp ce fetița ei de numai 7 anișor credea că mama doarme, relatează Ziarul de Iași. Pe rețelele de socializare au fost transmise numeroase mesaje de condoleanțe pentru familia îndoliată.
Din câte se pare, tânăra mămică suferea de diabet de tip 2. Potrivit cunoscuților, ea prezenta și episoade ușoare de epilepsie.
Deocamdată, nu se știe ce anume a provocat decesul.
Soțul, la muncă în Germania
Bărbatul femeii lucrează în Germania și el este persoana care și-a dat seama că ceva s-a întâmplat acasă. Privind camerele de supraveghere, a văzut mașina încă în fața casei, deși fetița trebuia dusă la școală. Imediat și-a dat seama că este o problemă, așa că a sunat disperat acasă. I-a răspuns copila, care l-a anunțat că „mama doarme cu ochii închiși” și are „spumițe” la gură.
Cu toate că a sunat atât la rudele din apropiere, cât și la autorități, nu s-a mai putut face nimic pentru femeia de 26 de ani. Ea urma să împlinească 27 de ani pe 21 martie.
„Dumnezeu sa te ierte, soția mea!”, a transmis soțul tinerei pe paginile de socializare. Cei doi erau căsătoriți din 2018 și aveau un singur copil.
„În gândurile noastre doar întrebarea:de ce? Cum ? Ce s-a întâmplat? Ai frânt inimi cu plecarea ta… Drum Lin spre cer suflet frumos și multa putere familiei !”, a transmis o apropiată.
Citește aici și alte mesaje primite de familia greu încercată.