Elevii din Ilfov învață să nu irosească cea mai prețioasă resursă naturală – apa (P)

Publicat: 28 03. 2023, 13:42

Elevii unei școli din Ilfov au vizitat stația de epurare a apelor uzate din Bragadiru. Activitatea a avut loc în cadrul „Săptămâna Verde” școlară și are rolul de a-i învăța pe elevi cum să economisească apa.

Elevii de la Școala Gimnazială nr.1 din Bragadiru au vizitat stația de epurare a apelor uzate din oraș.

”Colegii noștri le-au arătat tot procesul de epurare a apei, iar cei mici au fost tare încântați.

De experimentele din laboratorul de analize au fost efectiv fascinați. Au învățat cum se determină duritatea apei, cum ajunge apa să fie potabilă, bună de consum.

Au mai văzut cum se extrag grăsimile, cum bacteriile consumă reziduurile organice și cum nămolul rezultat devine sursă de energie electrică și termică.

Și pe noi ne-au impresionat copiii. Au cunoștințe solide și dorință să învețe, să afle cât mai multe„ au transmis reprezentanții Apă Ilfov.

Rannya, elevă în clasa a II-a A a concluzionat în urma vizitei la stația de epurare:

”Nimeni nu poate trăi fără apă. Aproximativ două treimi din corpul nostru este format de apă. Nimic nu poate supraviețui fără apă”

Această activitate a avut loc în contextul în care săptămâna aceasta este „Săptămâna Verde”.