EUROVISION 2022. Acuzații de manipulare a voturilor la adresa juriilor din șase țări. România, printre țările vizate

Publicat: 15 05. 2022, 15:26
Sursa foto: Profimedia

Un nou scandal afectează concursul Eurovision, după ce organizatorii, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), au eliminat voturile juriilor din șase țări în calculul punctajelor finale pentru piese concurente, din cauza unor nereguli.

Potrivit unui comunicat al organizației, voturile din șase țări au fost eliminate și, deși EBU nu menționează țările vizate, o publicație specializată în acest concurs susține că ar fi vorba despre juriile din România, Republica Moldova, Azerbaijan, Polonia, San Marino și Muntenegru.

Comunicatul a fost transmis chiar în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când a avut loc finala. Juriile din cele șase țări au fost eliminate din calculul final al notelor după ce un observator independent a detectat ”anumite tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări” la votul din semifinale, potrivit G4Media.

Eurovision: EBU a identificat tipare de vot incorecte

Fiecare din cele 40 de țări participante a furnizat în finală câte două seturi de note pentru cei 25 de finaliști: notele juriului și notele publicului. În timpul finalei, notele oferite de juriile din mai multe țări nu au fost anunțate din studiourile televiziunilor partenere, ci de un reprezentant al organizatorilor.

„În cadrul analizei votului juriului de către partenerul de vot paneuropean al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a concursului Eurovision 2022, au fost identificate anumite tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări.

Pentru a respecta instrucțiunile de vot ale concursului, EBU a colaborat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat înlocuitor pentru fiecare țară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu un istoric de vot similar).

Acest proces a fost recunoscut de către monitorul independent al votului.

EBU ia extrem de în serios orice tentativă suspectă de manipulare a votului la Concursul Eurovision al Cântecului și are dreptul de a elimina astfel de voturi în conformitate cu instrucțiunile oficiale de vot, indiferent dacă aceste voturi sunt sau nu susceptibile de a influența rezultatele și/sau rezultatul votului”, se arată în comunicatul EBU.