EXCLUSIV | Șeful Centrului de Promovare Turistică Tulcea l-a atacat cu toporul pe iubitul fostei soții. Ambii bărbați au fost internați de urgență

Publicat: 02 10. 2022, 16:35

Șeful Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Tulcea este cercetat de polițiști după ce, sâmbătă seară, l-a atacat cu toporul pe iubitul fostei sale soții. În urma conflictului, ambii bărbați au fost internați în spital.

Polițiștii din Babadag au intervenit, de urgență, sâmbătă seară, după o bătaie sângeroasă, între doi bărbați, care s-ar fi încăierat pe stradă, într-o zonă circulată.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că bătaia s-ar fi produs între  Marius Strat, directorul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Tulcea și noul concubin al fostei sale neveste, de care acesta ar fi divorțat recent.

Sursele citate au precizat că Strat ar fi divorțat de soția lui, alături de care are un copil, în urmă cu aproximativ două sătămâni, cu toate că, în fapt, căsnicia s-ar fi destrămat de o bună bucată de vreme.

În acest context, fosta lui consoartă și-ar fi refăcut viața alături de un alt bărbat, însă, plecase din Tulcea și se mutase cu noul iubit, la Babadag, din cauza geloziei fostului soț.

Fosta nevastă, surprinsă, la braț, cu noul iubit

Sursele citate au precizat că, sâmbătă seară, Marius Strat se întorcea de Constanța la volanul mașinii sale. Drumul l-a dus prin Babadag și ghinoul a făcut să-și vadă fosta nevastă la braț cu prietenul ei. Cei doi ieșiseră la o plimbare romantică și tocmai își luaseră câte o înghețată.

Fotul soț ar fi oprit imediat automobilul de teren și ar fi ieșit înarmat cu o toporișcă pentru drumeții, fără să scoată teaca de protecție a lamei.

A urmat o încleștare care pe care, în urma căreia ambii bătăuși au fost răniți și au fost internați.

În urma incidentului, pe numele lui Strat a fost înregistrat un dosar penal pentru loviri și alte violențe. În același timp, conform anchetatorilor, la data de 28 august bărbatul atacat cu toporul făcuse, la Poliția Municipală Tulcea, o plângere pentru amenințare, pe numele lui Marius Strat.