EXCLUSIV VIDEO | Proiect pilot pentru o piață a producătorilor în Capitală: „Pentru produse mai ieftine și mai de calitate bucureștenii pot veni aici”

Publicat: 06 06. 2023, 15:57

This browser does not support the video element.

Rareș Hopincă, city manager al Sectorului 5, a declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că în Piața Ferentari se va desfășura un proiect pilot prin care comercianții de aici vor fi și producători locali. Astfel, bucureștenii ar putea cumpăra produse mai de calitate și mai ieftine.

„Ideea de a face o piață de producători a venit undeva în anul 2018, atunci nu s-a putut materializa, dintr-un anumit motiv birocratic, dar în momentul de față este inițiativa colegului meu Oleg Burlacu, viceprimarul sectorului, și mi se pare o idee bună, și începem să o implementăm. Am făcut deja anunțul, există interes din partea producătorilor locali, și există interesul nostru de a recrea acel vad comercial, pentru că, din păcate, Piața Ferentari și-a pierdut din atractivitatea comercială. În momentul de față nu există interes din partea comercianților”, a declarat Rareș Hopincă în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Potrivit city managerului de la Sectorul 5 proiectul de la Piața Ferentari este unul pilot și se poate implementa și în alte locații.

Rareș Hopincă: „Pentru noi ar fi un plus să predăm această piață producătorilor”

„Pentru noi ar fi un mare, mare plus, dacă vom reuși să predăm, între ghilimele, această piață producătorilor, iar bucureștenii să știe că pentru un produs ieftin, curat și direct de la producători pot veni în Piața Ferentari. Este un proiect pilot, eu cred foarte mult în acest tip de proiecte, sunt foarte mulți bucureșteni care se reîntorc către o agricultură curată, și cred că are șanse de a fi multiplicat”, a mai declarat Rareș Hopincă în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Rareș Hopincă, city manager al Sectorului 5, a mai declarat în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București” că în zonele din Ferentari unde se aruncă gunoiul de la geam curățenia făcută de primărie nu rezistă mai mult de 3-4 zile.

Întreaga emisiune poate fi vizionată AICI