F-16, avionul care apără și România, a împlinit 50 de ani! Statistici despre una dintre cele mai populare aeronave militare din lume

Publicat: 22 01. 2024, 17:28
Actualizat: 22 01. 2024, 18:55

F-16 Fighting Falcon, avionul care apără și spațiul aerian al României, a împlinit o jumătate de secol. Aeronava este încă foarte populară în întreaga lume, deoarece este fiabilă și are costuri de operare reduse.

Printre statele care au în serviciu activ unități F-16, în total 25, se mai numără: SUA, Israel, Turcia, Pakistan, Coreea de Sud, Egipt, Grecia sau Taiwan.

Sursă infografic: Statista

Deși are o vârstă venerabilă, aeronava este încă foarte competitivă, mai ales în variantele modernizate la standarde recente, precum Block 70/72.

Vă prezentăm, mai jos, câteva statistici interesante despre F-16 „Viper”:

  • F-16 este a doua cea mai populară aeronavă militară din lume, cu 2.763 unități aflate în serviciu activ (sunt incluse și unitățile de antrenament), potrivit raportului „World Air Forces” al site-ului FlightGlobal.
  • Avionul are o rază de acțiune, în misiuni de atac la sol, când transportă bombe grele, de 860 de km. Autonomia poate fi extinsă până la peste 4.000 de km cu rezervoare externe și fără armament greu.
  • Acesta a fost primul avion militar din lume cu manșă poziționată în partea dreaptă a pilotului.
  • F-16 este un avion multirol, care poate fi folosit pentru eliminarea altor aeronave, pentru atacuri la sol sau în misiuni anti-navă.
  • Avionul are dimensiuni destul de reduse (lungime de 14,8 metri, înălțime de 4,9 metri și anvergură a aripilor de 9,8 metri) și cântărește, fără combustibil, doar 8,93 tone. Prin comparație, un Su-35 rusesc cântărește 34,5 tone.
F-16 alături de un Su-27, avionul din care este derivat Su-35. (Sursa: X/Весло)
  • Viteza maximă pe care o poate atinge aeronava, la altitudine mare, este de 2.178 km/h. La nivelul mării, viteza maximă pe care o atinge este de 1.482 km/h.
  • F-16 poate atinge o altitudine maximă de 15 km.
  • Până acum au fost construite peste 4.600 de unități F-16.
  • Piloții de F-16 numesc avionul „Viper”, datorită asemănării acestuia cu un șarpe pregătit de atac.
  • Inițial, avionul a fost produs de compania General Dynamics. După 1995, producătorul a devenit Lockheed Martin.

VIDEO – Primul zbor al prototipului YF-16, în ianuarie 1974: