Fals consilier din Ministerul Muncii anunță controale fictive la sediul Romprest: „Nu este nici angajatul Inspecției Muncii sau al vreunui inspectorat teritorial de muncă”

Publicat: 09 06. 2021, 13:01

Ministerul Muncii și Protecției Sociale atrage atenția că un fals consilier care pretinde că este angajat în această instituție a anunțat, la Realitatea Plus,  controale fictive la sediul companiei de salubritate Romprest.  

„Ministerul Muncii și Protecției Sociale atrage atenția că în spațiul public au apărut informații false prezentate de o persoană care pretinde că este consilier superior în cadrul ministerului, dar care, în realitate, nu este angajat al instituției.

Numele sub care se prezintă este Ionuț Patar.

Având în vedere că în declarațiile sale a anunțat acțiuni de control, facem precizarea că el nu este nici angajatul Inspecției Muncii sau al vreunui inspectorat teritorial de muncă”, au anunțat, miercuri, reprezentanții Ministerului Muncii.

 

Controale fictive la Romprest

Falsul angajat în cadrul Ministerului Muncii  a făcut mai multe prezizări la Realitatea Plus.

„Miercuri la ora 8 ne vom prezenta la sediul firmei Romprest pentru a verifica toate neclaritățile și neregulile, fapt pentru care angajații au dreptul să depună petiție online, atât la angajator, cât și la Inspectoratul teritorial de Muncă. Este dreptul lor să reclame, este dreptul lor să li se acorde drepturile salariale cuvenite”, a declarat la Realitatea Plus Ionuț Patar, așa zis „consilier superior în Ministerul Muncii”.

Practic, acțiunile prezentate la Realitatea Plus sunt false.

„Acțiunea inspectorilor de muncă vine după ce, într-un inverviu acordat Ancăi Alexandrescu, o fostă șefă de echipă de la Romprest a relatat faptul că oamenii erau pontați fictiv, pe de-o parte pentru a fi plătiți mai puțin, iar pe de alta pentru a fi justificate sumele prezentate spre decontare Primăriei sectorului 1.

În acest scop angajații nu erau pontați pentru zilele de weekend sau de sărbătoare”, scriu cei de la Realitatea.