Familia unui marinar rus ucis pe crucișătorul Moskva a cerut compensații financiare. Răspunsul șocant primit de la autorități

Publicat: 08 05. 2022, 23:09
Actualizat: 09 05. 2022, 10:33
Sursa foto - ARHIVĂ: Profimedia

Familia unui marinar rus ucis pe crucișătorul Moskva, scufundat în Marea Neagră, a cerut compensații financiare, însă autoritățile ruse i-au informat că nu vor primi niciun ban, așa cum promisese chiar președintele Vladimir Putin în cazul victimelor războiului din Ucraina.

Dmitri Shkrebets, tatăl militarului decedat Egor Shkrebets, a apelat la autorități cu scopul de a primi bani drept despăgubire, dar a fost refuzat prin intermediul unei scrisori din partea procurorului general al Flotei Mării Negre.

Astfel, se preciza faptul că scufundarea navei, în data de 14 aprilie, a avut loc accidental în apele internaționale, iar autoritățile consideră că militarii decedați sau dispăruți de pe Moskva nu sunt victime ale operațiunii militare.

Așadar, potrivit procurorului general al Flotei Mării Negre , în cazul acestora nu se va aplica prevederea acordării de compensații financiare

La începutul lunii martie, chiar președintele Vladimir Putin informa că familiile soldaților ruși uciși pe frontul din Ucraina vor primi câte 5 milioane de ruble (aproximativ 60.000 de euro), scrie Ziare.com, care precizează că în acest moment cursul de schimb este serios afectat în defavoarea monedei rusești.