Femeia de 50 de ani care a încercat să își omoare soțul, de față cu fiul lor de 16 ani, REȚINUTĂ / Ea a fost internată la Obregia

Publicat: 17 04. 2024, 15:31

Femeia de 50 de ani care a încercat să își omoare soțul, de față cu fiul lor de 16 ani, a fost reținută. Agresiunea a avut loc la finalul lunii martie, dar, imediat după tentativa de omor, ea a fost internată al Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”. Imediat ce a fost externată, ea a fost luată sub supraveghere de oamenii legii.

Femeia este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie în modalitatea tentativei de omor.

Filmul atacului

„În noaptea de 27-28.03.2024, în timp ce se afla în domiciliul situat în mun. București, sector 6, inculpata (în vârstă de 50 de ani) și-a agresat fizic soțul (în vârstă de 52 de ani), cu intenția de a-i provoca decesul, lovindu-l cu un cuțit de bucătărie în zona corpului și a capului, provocându-i mai multe leziuni traumatice, constând în multiple plăgi situate la nivelul capului, umărului, toracelui și brațului drept. Examinarea medico-legală a victimei a stabilit, cu titlu preliminar, că plăgile de la nivelul toracelui au pus în primejdie viața victimei.

Persoana vătămată a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale, iar în prezent este în afara oricărui pericol.

Cercetările au stabilit că agresiunile au avut loc în prezența fiului de 16 ani al cuplului, care a intervenit pentru oprirea inculpatei”, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Imediat după atac a fost internată la Obregia

Femeia a fost depistată la fața locului de polițiștii care au intervenit în dimineața zilei de 28 martie 2024, ora 00:18, însă având în vedere istoricul medical psihiatric, aceasta a fost internată la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, de unde a fost externată miercuri, 17 aprilie 2024.

„Față de inculpată a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

În cauză urmează a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă a inculpatei pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Serviciul Omoruri”, conform sursei citate anterior.