Florin Cîțu spune că ratingul de țară va fi menținut, însă vor fi ”cuvinte dure” la adresa României
Fostul ministru de Finanțe, Florin Cîțu, a vorbit la un post de radio despre ratingul de țară. Potrivit lui Florin Cîțu, ratingul României va fi menținut, însă agențiile internaționale vor critica situația.
Totodată, fostul premier crede că o eventuală menținere a ratingului de țară nu înseamnă neapărat că România e pe drumul cel bun.
„Agențiile vor menține nivelul actual de îngrijorare pentru România. Nu sunt instituții foarte proactive și atunci nu mă aștept să creeze singure acum, fără un context mai complicat global, să facă un downgrade pentru România, dar mă aștept să fie cuvinte dure la adresa României”, spune Cîțu la RFI.
Florin Cîțu: ”E nevoie de reformă în România ”
Fostul premier spune că în România, la momentul actual, nu se poate face nicio rectificare bugetară din cauza faptului că nu există un Guvern cu puteri depline, însă crede că agențiile cred că încă mai există timp pentru bugetul pe anul viitor.
„Foarte ciudat sau ironic este că dacă am fi avut această lege a salarizării aprobată, cu cele 12 miliarde în plus, ar fi fost încă un motiv în plus pentru agenții să se uite foarte aproape la downgrade. Deci cumva, pe de o parte, neavând Guvern este un lucru negativ pe care îl vor semnala agențiile, mai ales că România nu poate să facă acum nici rectificarea bugetară, nici să inițieze un buget pentru anul viitor, dar cred că agențiile vor spune OK, încă este timp pentru bugetul pe anul viitor, dar adoptarea unei legi care ar însemna un cost suplimentar de 0,6% din PIB, fără surse de finanțare ar fi însemnat încă un punct negativ”, a mai spus Florin Cîțu.
Florin Cîțu se așteaptă „să fie un semnal care o să încerce să ne împingă din nou către a înțelege că e nevoie de reformă în România și ar trebui să facem ceva, dar știind cum funcționează agențiile și faptul că nu sunt chiar independente, nu cred că vom vedea în acest moment o decizie, dar este la muchie, este cam 50-50 situația”.