Folosirea telefoanelor mobile rămâne INTERZISĂ în timpul orelor de curs. Elevii le pot utiliza doar în spații autorizate prin regulamentul școlii

Publicat: 18 08. 2023, 15:40

Folosirea telefoanelor mobile este în continuare interzisă în timpul orelor de curs. În schimb, telefoanele și echipamentele de comunicații electronice pot fi „preluate” de profesor și returnate părintelui sau elevului. Potrivit legii Educației, care intră în vigoare din 2 septembrie 2023, elevii pot folosi telefoanele mobile doar în anumite „spații autorizate explicit prin regulamentul intern al școlii”. Interdicția este valabilă și pentru învățământul preșcolar, potrivit legii.

În prezent, interzicerea telefoanele mobile nu era trecută în legea Educației, ci doar în Regulamentul Cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar. În regulament, însă, nu se preciza dacă profesorii pot prelua telefoanele în cazul în care elevul încalcă regula.

Ce prevede noua lege a Educației

Articolul 106:

(4) Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.

(5) În învățământul liceal, regulamentul intern al unității de învățământ poate interzice folosirea de către un elev a dispozitivelor menționate la alin. (3) în întreaga sau doar o parte din incinta unității de învățământ, precum și în timpul activităților care se desfășoară în afara acesteia.

(6) Prevederile alin. (4) și (5) nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.

(7) Nerespectarea prevederilor alin. (4) și (5) poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/tutori legali ai beneficiarilor primari minori sau elevi conform regulamentului intern al unității de învățământ.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Bacalaureatul de toamnă i-a pus în dificultate pe absolvenții de liceu. „Greu de tot! Nu mai știu ce a picat. Venim și la anul”

Ligia Deca promite revoluție curriculară. Ce schimbări supune dezbaterii publice ministrul Educației