Fost ministru de Finanțe: Din păcate pentru România, pleacă cei mai valoroși tineri sau persoane cu experiență de care țara ar avea nevoie

Publicat: 02 01. 2023, 15:13
Actualizat: 02 01. 2023, 15:23
Gheorghe Ialomițianu

Gheorghe Ialomițianu, fost ministru de Finanțe, a vorbit despre situația românilor din diaspora.

„Înainte de criza din 2009, trimiteau 9 miliarde de euro pe an. Era principalul contributor la economie și pentru România. Cu acei bani, foarte mulți români, adică rudele, părinții celor plecați, își duceau existența și contribuiau pozitiv la creșterea economică, pentru că banii îi cheltuiau în România, iar Banca Națională îi folosea să își mărească rezerva”, a declarat Gheorghe Ialomițianu.

„Ce vreau să vă spun legat de cei care au plecat – sigur că mă bucur că păstrează tradițiile și obiceiurile românești, produsele tradiționale, sunt foarte mulți soliști de muzică populară și ușoară care sunt ceruți să meargă de sărbători în zonele unde sunt români. Chiar dacă spunea persoana care a mers în Belgia (o româncă invitată în emisiune, n.r.) că a fost primită cu brațele deschise, să nu credeți că e atât de ușor să se integreze. Trebuie să treacă timp, dar să știți că sunt foarte apreciați și își fac treaba acolo, pentru că societățile unde merg sunt mult mai bine organizate și îi apreciază mai mult față de societatea românească, unde nu îți găsești locul sau nu ești apreciat la nivelul valorii, sau să ți se creeze oportunități”, a continuat fostul ministru.

„E vorba de sistemul de sănătate, sistemul de educație de la noi lasă de dorit și s-au cheltuit bani mulți, oportunitățile, nu sunt valorificați cei care au experiență și sunt bine pregătiți. Din păcate pentru România, pleacă cei mai valoroși tineri sau persoane cu experiență de care România ar avea nevoie”, a mai spus el.