Și-a adus amanta în casă, în timp ce își ținea soția sechestrată și drogată. PEDEAPSA primită de un fost muzician român în Italia

Publicat: 28 04. 2023, 12:57
Actualizat: 28 04. 2023, 13:25
Valentin Furtună / Sursa foto: Casteddu Online

Scene incredibile au avut loc, în decurs de trei ani, în casa unui fost violonist român de la un teatru din Italia. Și-a adus amanta în casă, chiar în timp ce soția lui, cu 20 de ani mai în vârstă, era sechestrată și drogată. Pentru faptele lui, bărbatul a fost condamnat la ani grei de închisoare.

Valentin Furtună, fost violonist la Opera din Cagliari, Italia, a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare, după ce și-a maltratat și sechestrat soția, pentru a-i lua moștenirea. Avocatul artistului susține, în continuare, că el este nevinovat și spune că va contesta sentința la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Valentin Furtuna, 67 de ani, a lucrat ca violonist la Teatrul Liric din Cagliari, Italia. Judecătorii din peninsulă l-au găsit vinovat în procesul în care a fost acuzat de faptul că, din 2013 până în 2016, și-a sechestrat și drogat soția, cu 20 de ani mai în vârstă decât el, pentru a o determina să îi lase prin testament întreaga avere.

„Cred în nevinovăția lui, voi face recurs la Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, a spus avocatul lui Furtună, după condamnarea fostului violonist la 8 ani de închisoare.

Românul a fost condamnat definitiv la opt ani de închisoare pentru „vătămări agravate, rele tratamente și răpire”. El și-a primit sentința în timp ce era încarcerat în penitenciarul din Uta, relatează CastedduOnline.

Și-a drogat și maltratat soția italiancă pentru moștenire

Presa din Italia scrie că Valentin Furtună și-a sechestrat soția, pe Franca Porcu, cu 20 de ani mai mare și decedată în 2016, la vârsta de 80 de ani. A drogat-o și i-a interzis să se mai întâlnească cu prietenii.

Apoi, conform acuzațiilor care i-au determinat pe judecători să confirme vinovăția lui Furtună, acesta a pus-o pe femeie să semneze un testament în care el era desemnat unicul moștenitor.

Apropiații femeii au fost cei care l-au târât pe violonist în fața procurorului Emanuele Secci, cel care a deschis ancheta în acest caz.

În primă instanță, fostul violonist a primit o pedeapsă de nouă ani de închisoare. În faza de apel, însă, aceasta a fost redusă la opt ani.

Și-a adus amanta în casă, în timp ce își maltrata soția

În timpul procesului, în sala de judecată a fost chemată și Marina Pilloni, amanta violonistei, pe care acesta din urmă a adus-o să locuiască cu el în timp ce își maltrata soția.

Anchetatorii au cerut pentru Pilloni o pedeapsă de cinci ani de închisoare, dar judecătorii au decis să o achite de toate acuzațiile.