Prima pagină » EXCLUSIV » EXCLUSIV. Unde a fost dus fostul deputat Cristian Rizea, imediat după ce a fost EXTRĂDAT din Republica Moldova

EXCLUSIV. Unde a fost dus fostul deputat Cristian Rizea, imediat după ce a fost EXTRĂDAT din Republica Moldova

Andrei DumitrescuOtilia Serescu
EXCLUSIV. Unde a fost dus fostul deputat Cristian Rizea, imediat după ce a fost EXTRĂDAT din Republica Moldova
Fostul deputat român Cristian Rizea, trimis în judecată în Republica Moldova. Sursa: Marian Ilie/MEDIAFAX FOTO

Fostul politician Cristian Rizea, declarat indezirabil de Chișinău și extrădat, a fost încarcerat la Penitenciarul Vaslui. El va rămâne în acest loc pentru următoarele 21 de zile, în carantină, urmând, cel mai probabil, să fie transferat la un penitenciar din București, spun surse judiciare pentru GÂNDUL.

Fostul deputat Cristian Rizea – dat în urmărire internaţională de autorităţile române în urma unei condamnări la patru ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani – a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani. (Detalii suplimentare aici….)

Joi seara, el a fost îndepărtat sub escortă, conform unui anunț al Inspectoratului General pentru Migraţie de la Chişinău.

Rizea a fost preluat imediat de poliţiştii români și a fost încarcerat la Penitenciarul din Vaslui, au spus, pentru GÂNDUL, surse judiciare.

Conform procedurii, el a fost închis la cel mai apropiat penitenciar de vama prin care a fost scos din Republica Moldova, respectiv Punctul Vamal Albița.

Vama Albița / Sursa foto: Politia de Frontieră

Vama Albița / Sursa foto: Politia de Frontieră

Anunțul oficial al Inspectoratului General pentru Imigrație al Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova

„Cetăţeanul României, Rizea Cristian, a fost declarat de către Inspectoratul General pentru Migraţie (IGM) persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova pe un termen de 15 ani.

Conform procedurilor legale, străinul a fost îndepărtat sub escortă de pe teritoriul naţional de către personalul specializat al IGM.

Amintim că, declararea străinului persoană indezirabilă este o măsură asiguratorie, dispusă împotriva unui străin care a desfăşurat, desfăşoară ori în a cărui privinţă există indicii temeinice că intenţionează să desfăşoare activităţi de natură să pună în pericol securitatea naţională sau ordinea publică”.

Cristian Rizea / MEDIAFAX FOTO

Cum a ajuns cetățean al Republicii Moldova, deși era cercetat penal în România

Fostul deputat Cristian Rizea a fost cercetat de Procuratura de la Chişinău pentru fals în declaraţii în legătură cu modul de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova.

„Pretinse ilegalităţi de natură penală, şi anume, fals în declaraţii, au fost stabilite de procurori în procesul acordării cetăţeniei Republicii Moldova pentru un fost deputat român. Potrivit celor constatate în cursul urmăririi penale, prin Avizul Agenţiei Servicii Publice din 28 decembrie 2017, fostul deputat român a fost recunoscut cetăţean al Republicii Moldova şi asta în condiţiile în care prin sentinţa din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta era judecat şi condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor”, anunţa Procuratura Republicii Moldova.

Potrivit sursei citate, la momentul depunerii cererii de dobândire a cetăţeniei Republicii Moldova, acesta a tăinuit date pertinente şi anume că, începând cu anul 2015, deţinea statut de acuzat în materie penală, date a căror cunoaştere ar fi dus la respingerea cererii, potrivit Digi 24.

„În cadrul investigaţiilor, Procuratura Generală a ajuns la concluzia că dobândirea cetăţeniei de către acesta a avut loc contrar legii, care statuează că cetăţenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei sau nu poate fi redobândită de persoana care în perioada de examinare a cererii execută sau are de executat pedeapsa penală privativă de libertate în temeiul sentinţei instanţei de judecată, are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală.

Ca urmare a celor constatate, Procuratura Generală a pornit o cauză penală pe faptul falsului în declaraţii, care, potrivit legislaţiei Republicii Moldova, se pedepseşte cu amendă de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult 5 ani”, preciza instituţia, potrivit News.ro.

Cererea de azil politic a lui Rizea i-a fost respinsă, iar cetăţenia i-a fost retrasă în data de 2 noiembrie 2020.

Vă recomandăm și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Romgaz intră direct în casele românilor. Noul pas făcut de gigantul de stat
Digi24
Încă un mare stat ar putea lua în calcul o apropiere de Uniunea Europeană
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță, desființat de verișoara amantei Alice: 'A dat de un narcisist. I-a distrus tot!'
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Adevarul
„Apocalipsa britanică”, explicată de un politolog român de la Londra: „Sunt zone de o sărăcie lucie”
Mediafax
Clasă în limba română, închisă după doar patru zile. Ce va face Guvernul
Click
Ce mănâncă Gina Pistol într-o zi? „Vreau să îmbătrânesc frumos și sănătos”. Cât a ajuns să cântărească soția lui Smiley?
Digi24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cancan.ro
Apelul misterios care poate RĂSTURNA ANCHETA morții generalului Dorin Ioniță! De ce și-a schimbat traseul și ce i s-a găsit în buzunar
Ce se întâmplă doctore
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un mare producător auto investește 36,45 milioane de lei în România. Ce pregătește la fabrica din Craiova
Descopera.ro
Pentru prima dată, cercetătorii au reușit teleportarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Acum 4.000 de ani, oamenii au târât pietre uriașe pe distanțe de zeci de kilometri pentru a crea un monument
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Spania
Copiii PRIMESC 100 DE EURO pentru ochelari de vedere! Programul a fost deja implementat de Ministerul Sănătății din Spania