Bărbatul care s-a aruncat de la etajul 4 al unui bloc din Voluntari era un fost fotbalist celebru. Sportivul s-a sinucis chiar sub ochii mamei sale

Publicat: 03 07. 2022, 16:00
Actualizat: 03 07. 2022, 18:32

Roland Dedius Stănescu, un fost fotbalist în vârstă de 32 de ani, s-a sinucis – sâmbătă după-amiază, în jurul orei 15:40 – după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului din Voluntari în care locuia. Martoră la tragedie a fost chiar mama sa, care se afla în vizită la fiul său.

„Astăzi (sâmbătă-n.r.), 2 iulie în jurul orei 15:38, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, un bărbat s-a precipitat de la etajul 4, al unui bloc de locuințe din localitate. Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea activităților specifice din competență. De asemenea, la fața locului s-au deplasat 2 echipaje medicale din cadrul SMURD, care au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate, au declarat decesul victimei. S-a relaționat cu Serviciul de Medicină Legală Ilfov, care urmează să se deplaseze la fața locului pentru efectuarea de activități specifice. Cazul urmează să fie preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru efectuarea activităților din competență”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov.

Potrivit Observator TV, bărbatul era fotbalist şi jucase inclusiv la Petrolul Ploiești, iar ultima dată a fost atacant la Dacia Unirea Brăila. Pe site-ul echipei prahovene a apărut un mesaj emoționant, alături de o galerie foto cu Roland.

„Roland Stănescu, fostul jucător al echipei noastre în perioada 2016-2017 (20 de meciuri jucate/11 goluri marcate), ne-a părăsit, astăzi, definitiv! Rămas bun, Roli! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, au scris cei de la Petrolul Ploiești.

Apropiaţii săi spun că acesta ar fi suferit de o depresie şi nu ar fi fost la prima tentativă de a-și lua zilele. Acum, a ales să se arunce de la etajul 4 al blocului din Voluntari în care locuia, chiar sub ochii mamei sale care se afla în vizită.

Roland Stănescu, pe vremea când juca la echipa Petrolul Ploiești (FOTO – Facebook.com/official.fcpetrolul)

Două echipaje medicale din cadrul SMURD au efectuat manevrele de resuscitare, dar fără succes, fiind nevoiți să declare decesul.

Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov pentru cercetarea circumstanțelor în care s-a produs tragedia.