Fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, investigat pentru acuzații de trădare, a fost lăsat să plece din țară

Publicat: 30 05. 2022, 19:16
Sursa foto: Mediafax Foto

Fostul președinte ucrainean, Petro Poroșenko, aflat sub investigație pentru acuzații de trădare de țară, a fost lăsat să părăsească Ucraina. Partidul său a anunțat că acesta a fost autorizat să părăsească țara la un punct de trecere a frontierei cu Polonia, pentru a participa la o conferință politică a NATO.

Solidaritatea Europeană, partidul din care face parte fostul președinte ucrainean, a anunțat că „În urma presiunii deputaţilor Parlamentului European şi a membrilor guvernelor ţărilor UE, Petro Poroșenko a putut să plece în străinătate pentru a participa la Summit-ul și Congresul Partidului Popular European de la Rotterdam”.

Anterior, Poroșenko a fost oprit de două ori din a părăsi țara, ratând inclusiv o întâlnire a Adunării Parlamentare a NATO la Vilnius, deși făcea parte din delegația oficială a Radei de la Kiev. La a doua oprire, fostul președinte al Ucrainei a amenințat că va rupe armistițiul politic pe care îl are cu puterea de la Kiev pe timpul invaziei rușilor.

Partidul fostului președinte susține că Poroșenko a prezentat la ieșirea din țară aceleași documente pe care le avea și când i-a fost interzisă părăsirea țării. ”Suntem convinși că autorităţile l-au împiedicat deliberat pe Poroşenko să se deplaseze la o reuniune a Adunării Parlamentare a NATO la Vilnius”, a transmis Solidaritatea Europeană.

Scopul participării acestuia la reuniunea NATO este de a cere aliaţilor un plan de acţiune pentru aderarea la NATO a Ucrainei, la summit-ul de la Madrid din luna iunie.

Petro Poroşenko, a fost preşedinte al Ucrainei în perioada 2014-2019, iar, în prezent, conduce partidul Solidaritatea Europeană, a doua cea mai mare formaţiune din parlament, făcând parte din opoziţie, precizează Reuters.

Fostul președinte ucrainean este investigat cu privire la finanțarea separatiștilor pro-ruși din Donbas prin vânzări ilegale de cărbune în 2014 și 2015. Predecesorul lui Volodimir Zelenski neagă, însă, toate acuzațiile care i se aduc.

În luna ianuarie, un judecător ucrainean a respins o solicitare din partea procurorilor pentru arestarea preventivă a lui Petro Poroșenko. Fostul șef de stat susține că investigația este „inventată” de adversarii săi politici.