FOTO | Cum s-a surpat un drum proaspăt renovat, între Iași și Suceava: „Fundația nu a fost făcută corespunzător”

Publicat: 11 04. 2023, 13:25

Senatorul Maricel Popa anunță că o porțiune dintr-un drum proaspăt renovat, între Iași și Suceava, s-a surpat zilele trecute. Politicianul acuză Consiliul Județean Iași că a risipit milioane de euro pentru renovara drumului respectiv.

„Cod roșu de incompetență la Iași: drum județean surpat la mai puțin de o lună de la inaugurare! Cel mai mare proiect de infrastructură rutieră județeană din țară, Axa Iași – Suceava, în valoare de aproximativ 100 milioane de euro, se transformă în cel mai mare eșec al conducerii peneliste de la Consiliul Județean. Se pare că risipirea banului public este o practică deja brevetată în mandatul penelist de la Consiliul Județean Iași. Deși am atras atenția încă din vară că pe acest tronson sunt probleme, iată că ceea ce am spus spus atunci s-a adeverit acum. O porțiune din drum deja s-a surpat, la nici o lună de la recepție”, a precizat senatorul Maricel Popa.

Potrivit parlamentarului, lucrările la acest drum s-ar fi făcut de mântuială.

„Așa se întâmplă când lucrurile sunt făcute de mântuială și nu se pune accentul pe calitate. Drumul nu s-a surpat din cauza căderilor de zăpadă, ci pentru că fundația nu a fost făcută corespunzător,  nu s-a muncit sistematizat și, mai mult, nu a existat diriginte de șantier care să monitorizeze permanent lucrările”, transmite Maricel Popa.

Politicianul mai precizează că astfel s-au risipit milioane de euro, bani europeni.

„Din păcate, aruncăm pe apa sâmbetei milioane de euro bani europeni. Dacă execuția va fi la fel și pe celalte două tronsoane, ieșenii nu vor avea nimic de câștigat. Într-un an maxim doi, vor trebui alocați alți bani pentru reparații, de această dată din buzunarele noastre, ale tuturor contribuabililor din județ”, mai precizează senatorul.

CJ Iași: Drumul s-a surpat din cauza zăpezii

Consiliul Județean Iași dă vina pe zăpada abundentă pentru surparea drumului.

„După deszăpezirea rețelei de drumuri județene aflate în administrarea CJ Iași și redeschiderea circulației, s-a demarat încă din acest weekend inspecția zonelor aflate în monitorizare. Ca urmare, în zona Podului peste lacul Bulbucani (aflat în extravilanul comunei Gropnița pe DJ 281D), zonă aflată sub monitorizare din cauza specificului geologic, s-a constatat că, în urma fenomenelor meteo extreme, a cantității abundente de precipitații și a stratului gros de zăpadă depus în această săptămână și apoi a scurgerilor masive de apă către lac, o zonă a carosabilului a fost afectată de alunecarea survenită. Ca urmare, s-a luat măsura izolării zonei respective, a semnalizării ei și montării unui marcaj privind restricția de viteză de 30 km/h astfel încât siguranța traficului să nu fie pusă în pericol”, a transmis CJ Iași.