FOTO | Doi tineri îndrăgostiți din Ucraina au ajuns la Vâlcea doar cu hainele de pe ei și cu pisicul „Gabi”

Publicat: 28 02. 2022, 16:34

Cinci tineri refugiați din Ucraina au ajuns zilele acestea în România, iar în drumul lor către Bursa, Turcia, într-o „scurtă” oprire la Vâlcea, au legat o prietenie de o viață cu autoritățile de aici.

În drumul lor de mii de kilometri, cei cinci refugiați au primit un adăpost  deasupra capului de la autoritățile din Râmnicu Vâlcea. Aici au legat și o prietenie pe viață.

Cei cinci tineri au condus aproape o mie de kilometri când, la Râmnicu Vâlcea, au constatat că au probleme cu sistemul de lumini al mașinii și au oprit la o stație GPL de la marginea orașului. Aici s-au împrietenit cu doi dintre angajații benzinăriei și au fost ajutați să-și repare mașina și să găsească un adăpost peste noapte.

Inițial, cei cinci tineri au spus că vor rămâne în Râmnicu Vâlcea doar până duminică dimineața, dar și-au prelungit șederea până luni.

Cei cinci tineri refugiați și motanul Gabi au pornit luni spre Turcia. Ei speră că războiul se va încheia în curând și că se vor putea întoarce în Ucraina.

Printre cei cinci refugiați se află și doi tineri îndrăgostiți care au fugit din Ucraina, din calea bombelor, doar cu hainele de pe ei și cu pisicul lor.

Luni, a cincea zi de război din Ucraina

Atacurile în Ucraina continuă în mai multe direcții și luni, după ce Vladimir Putin a ordonat Ministerului Apărării şi şefului Statului Major să pună Forţele de disuasiune ale armatei ruse în regim special de alertă de luptă. Frontul din sud avansează rapid, iar rușii au preluat duminică noaptea controlul asupra orașului Berdyansk.

Zeci de civili au fost uciși și alte câteva sute au fost răniți în timpul bombardamentelor ruse asupra orașului Harkov, din estul Ucrainei, conform cifrelor transmise de oficialii ucraineni.

Anton Herașcenko, un consilier al ministrului de Interne, a scris pe Facebook că trupele Moscovei au bombardat zone rezidențiale cu rachete Grad, spunând: „Au fost uciși zeci de oameni și sute sunt răniți! Întreaga lume trebuie să vadă această groază! Moarte inamicilor!”, notează BBC.