FOTO | Grav accident de circulație în Cluj: O tânără de 21 de ani a murit și alte trei persoane, între care o fată de 10 ani, au ajuns la spital. Cum a avut loc tragedia

Publicat: 02 07. 2022, 11:33
Actualizat: 02 07. 2022, 11:35

Un grav accident rutier a avut loc în localitatea Ciucea, din județul Cluj. O tânără de 21 de ani a murit și alte trei persoane, între care o fată de 10 ani, au ajuns la spital, după ce un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat în altă mașină.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această dimineață (sâmbătă dimineața – n.red.) la un grav accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Ciucea spre Cluj-Napoca. Apelul de urgență a fost primit în jurul orei 7:10, iar pentru misiune au fost mobilizate o autospecială și un echipaj SMURD. În sprijin a venit și o ambulanță SAJ. Ajunși la fața locului, pompierii au găsit două autoturisme avariate”, a transmis ISU Cluj.

Într-un autoturism se afla o tânără încarcerată și inconștientă, în stop cardio-respirator.

Pompierii au descarcerat-o, iar tânăra a fost preluată de echipajele medicale, care au început manevrele de resuscitare.

„În ciuda eforturilor depuse de echipajul de pe ambulanță și de către pompieri, medicul a constatat decesul tinerei de 21 de ani. De asemenea, alte trei persoane au fost transportate la spital în stare de conștiență și cu leziuni minore. Mai exact, a fost vorba despre doi bărbați și o minoră de 10 ani”, conform sursei citate.

O tânără de 21 de ani a murit într-un grav accident de circulație în Cluj
Sursa foto: ISU Cluj

Cum a avut loc tragedia

Conform poliției clujene, un șofer în vârstă de 24 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa pe DN1E60, pe raza localității Ciucea, ar fi pierdut controlul asupra volanului.

„Ar fi pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 37 de ani, înspre Oradea. În urma coliziunii a rezultat decesul unei pasagere în vârstă de 21 de ani, din autoturismul condus de tânărul de 24 de ani, dar si rănirea celuilalt conducător auto și a altor doua pasagere din autoturismul acestuia”, menționează sursa citată.

Testările cu aparatul etilotest au indicat că șoferii nu consumaseră alcool.

Vă recomandăm să citiți și: