Fritz profită de înfrângerea lui Trump ca să atace PSD: Furia românilor vă va mătura și pe voi
Dominic Fritz salută rezultatele alegerilor pentru Congresul Statelor Unite și susține că victoria democraților transmite un mesaj puternic inclusiv pentru scena politică din România.
Liderul USR consideră că rezultatul scrutinului arată că schimbările politice considerate imposibile pot deveni realitate și lansează un nou atac la adresa PSD.
”Bună dimineața istorică! Măcel electoral în SUA – democrații au obținut o victorie copleșitoare și vor avea o majoritate clară în ambele camere ale congresului. Donald Trump devine “lame duck”, îi mai rămân doi ani de președinție fără putere în congres”, a scris liderul USR pe pagina sa de Facebook.
Fritz: ”MAGA va fi istorie”
Dominic Fritz a prezentat trei concluzii pe care consideră că România ar trebui să le desprindă din rezultatele alegerilor americane.
”3 concluzii rapide pentru România:
1. Alegătorii americani au votat pentru o schimbare clară deși până acum câteva luni toată lumea a spus că e imposibil să se schimbe și senatul. Kansas, de exemplu, va trimite un senator democrat la Washington, DC pentru prima dată din 1932, lucru de neconceput până acum. Să nu mai auzim deci că nu putem câștiga, că suntem prea visători. După Ungaria și Serbia, e încă un exemplu: Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.
2. Alegătorii americani au respins retorica de ură și politica egoistă care nu livrează rezultate pentru ei. Aviz borfașilor aroganți din România (mă uit la tine, PSD): furia românilor despre corupția voastră afișată nerușinat, în timp ce prețurile cresc pentru toată lumea, vă va mătura și pe voi.
3. MAGA va fi istorie, iar România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să se mai întortocheze ideologic în direcția extremei drepte. Suntem europeni și pe baza intereselor noastre comune putem fi parteneri cu SUA fără să aplecăm capul”, a mai scris Fritz.