Funcţionarii APIA protestează! Nu vor fi preluate cereri joi, între orele12.00 şi 13.00

Publicat: 04 05. 2023, 07:42

Proteste la APIA! Funcţionarii APIA protestează, joi, iar între orele 12.00 şi 13.00 nu vor prelua cereri.

”În data de 04 mai 2023, între orele 12.00 şi 13.00, funcţionarii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor APIA nu vor primi cereri de plată la centrele locale şi judeţene ale agenţiei. Protestul se datorează neuniformizarii salariilor acestora la nivel central”, au transmis sindicaliştii din instituţie.

APIA este singura Agenţie din subordinea MADR care nu are salariile aliniate la nivel central, potrivit sindicaliștilor, chiar dacă APIA este una dintre cele mai performante instituţii publice care gestionează fonduri europene.

”De la înfiinţare până în prezent, APIA a atras pentru fermierii români peste 2 miliarde de euro anual şi derulează în momentul de faţă peste 100 de măsuri în sprijinul acestora”, au mai transmis sindicaliştii.

Federaţia Naţională a Sindicatelor APIA afiliată la CNS Cartel ALFA anunţă blocarea activităţii pe termen nelimitat în cazul în cazul în care grila salarială nu va fi uniformizată, potrivit news.ro.