Gândul publică plângerea penală făcută la DNA de fostul șef ADR, Dragoș Vlad, concediat de Oana Gheorghiu. O acuză atât pe ea, cât și pe ministrul USR Darău de „presiuni repetate, în vederea încălcării unor prevederi legale în domeniul achizițiilor publice”
Gândul publică plângerea penală a fostului șef ADR Dragoș Vlad, dat afară de Oana Gheorghiu. Vizați sunt și ministrul USR al Economiei și noul șef al ADR.
În expunerea de motive, Dragoș Vlad a scris că este vorba de presiuni exercitate pentru a încălca legea în vigoare privind achzițiile publice. Fostul șef ADR aduce în discuție și compania germană Schwarz.
Faptele sesizate:
Prin prezentul denunt, doresc sa sesizez comitere umatoarelor fapte:
- demersuri care au condus la anularea unei proceduri de achiziție publică aferente unui pilon strategic al componentei de digitalizare în România, cu consecința prejudicierii grave a intereselor publice și cu riscul de pierdere a unor fonduri europene nerambursabile în valoare de aproximativ 471.182,97 lei;
- presiuni repetate asupra subsemnatului, în vederea încîlcării unor prevederi legale în domeniul achizițiilor publice;
- presiuni repetate în găsirea, cu celeritate, a unor soluții de colaborare cu grupul de societati SCHWARTZ (care cu siguranta urmarea dobandirea de foloase materiale de pe urma demersurilor – presinilor – respectiv incheierea de contracte preferentiale cu autotitatea al carei presedinte am fost si in final, am fost demis).
Cazul a fost dezvăluit de Gândul și apoi preluat de toată presa.
Șeful ADR denunță presiuni care au culminat cu demiterea sa
Povestea nu a început cu deja celebrul mail trimis de Oana Gheorghiu, ci mai de mult, inclusiv cu interpelări verbale sau pe Whatsapp despre cât de importante sunt întâlnirile „exploratorii” cu compania germană Schwarz. Este vorba de ministrul Digitalizării Irineu Darău și consilierii acestuia.
„Presiunea a început când am primit prima adresă, undeva în prima săptămână a lunii ianuarie. Eu mă văd cu domnul ministru la începutul anului, în data de 12 ianuarie, și atunci primesc personal acea adresă, ca urmare a primei noastre întâlniri de lucru.
Consilierul său îmi spune să acord maximă atenție adresei, iar eu am întrebat: ce legătură are? Întrebarea mea a fost: ce legătură are stadiul implementării proiectelor de digitalizare din PNRR cu întâlnirea cu Schwarz?
Au apărut tot felul de mesaje despre Schwarz: „V-ați mai gândit?”. Comunicări verbale, telefonice sau pe Whatsapp”, a povestit Dragoș Vlad.
Aceasta a fost prima parte, continuă Vlad: „După aceea, ședința de prezentare se încheie printr-o propunere de creare a unor grupuri și subgrupuri. Un prim subgrup viza ADR, în jurul ADR, împreună cu biroul doamnei Oana Gheorghiu. Un alt subgrup cred că viza STS și Ministerul de Interne, unde existau reprezentanți ai Ministerului de Interne. Domnul Giulescu, actualul președinte al ADR, care nu era angajat în luna ianuarie în cabinetul doamnei Oana Gheorghiu, dar era prezent la toate întâlnirile pe care aceasta le organiza, le coordona sau le avea în vizor.”
ADR, asaltat de o cascadă de adrese și corespondențe
A urmat o adevărată cascadă de adrese și corespondențe la adresa ADR, după acest episod, povestește fostul șef al instituției.
„Urmează apoi o cascadă de adrese și corespondențe pe diverse subiecte, în care se cereau, pe lângă situații și informații redundante privind stadiul implementării proiectelor europene și PNRR, date care erau deja raportate în sistemele informatice gestionate de Ministerul Fondurilor Europene. Ministerul menționat avea acces, prin funcționarii săi, la toate situațiile și la progresul proiectelor. Le puneam la dispoziție săptămânal și dădeam rapoarte.”
Cu toate acestea, acuză el, ministerul de resort cerea constant mai multe rapoarte care erau deja accesibile și bloca astfel activitatea instituției cu rapoarte, în loc să realizeze implementările.
„Sunt niște activități firești. Nu asta era anormal, ci cascada de solicitări. Dacă blochezi, prin astfel de solicitări, o echipă care și așa era redusă numeric, apare o problemă. Echipele sunt mici, de ordinul zecilor, la nivel de proiecte, și erau concentrate pe implementare, recepții, servicii, analiza livrabilelor și așa mai departe. Să faci, în paralel, aceleași raportări, în mod redundant, reprezenta o încărcare suplimentară.”
Interdicția de a părăsi țara pentru deplasări de serviciu
Dragoș Vlad a primit, împreună cu toată garnitura din instituție, interdicție de la Guvernul Bolojan să mai părăsească țara în interes de serviciu. Ordinul este datat cu 17 aprilie 2026.
„Vă aducem la cunoștință decizia de suspendare pe perioadă nedeterminată a aprobării memorandumurilor aferente deplasărilor externe pentru reprezentanții instituției dumneavoastră”, se arată într-un document transmis către conducerea ADR de către Cancelaria Prim-Ministrului, semnat de șeful cancelariei, Mihai Jurca.
Motivele invocate se referă la lipsa progreselor legate de jaloanele PNRR. Gândul a arătat, într-un document publicat miercuri, că vicepremierul Oana Gheorghiu, care l-a și demis pe șeful ADR pe data de 4 mai, a transmis anterior instituției un email în care întreba instituția dacă este interesată de produsele oferite de grupul german Schwarz. Datele publice arată de asemenea că una dintre companiile grupului a sponsorizat o campanie a ONG-ului condus de Oana Gheorghiu.
Natura conflictului dintre Guvernul Bolojan și șeful ADR nu este clară. Cert este însă că, odată ce PSD a decis să iasă din Guvernul Bolojan, șeful ADR a fost decapitat de către Oana Gheorghiu, dar nu înainte ca instituția să fie „pedepsită” de către conducerea guvernului Bolojan.
Decapitarea șefului ADR de către Oana Gheorghiu
Șeful Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Vlad Dragoș, a fost demis de către vicepremierul Oana Gheorghiu, pe 4 mai 2026. Același șef asupra căruia Oana Gherghiu punea presiuni chiar de pe adresa de email de la minister, a fost dat afară, conform postării vicepremierului de pe Facebook, pentru „eșecuri operaționale” și „insubordonare și opacitate instituțională: refuzul repetat de a colabora cu ministerul tutelar”.
AUTORUL RECOMANDĂ: