Generalul Cristian Radu, cercetat penal pentru că și-a pus șoferul să își asume un accident în locul său

Publicat: 17 10. 2022, 14:09
Actualizat: 17 10. 2022, 14:36
Foto: Facebook

Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul șefului IGSU, este cercetat penal pentru producerea unui accident rutier și încercarea de a a-l mușamaliza, acesta punându-și șoferul să își asume vina incidentului. 

Dosarul penal a fost deschis la 7 luni după evenimente, deoarece ”accidentul a fost mușamalizat cu ajutorul unor oameni din MAI”, relatează Libertatea, citând unul dintre angajații IGSU.  Acesta susține că a fost obligat să participe la ascunderea mașinii și la raportarea falsă a accidentului comis de Cristian Radu. În primăvara acestui an, procurorii au găsit mașina chiar în hangarul MAI, unde fusese ascunsă.

Potrivit informațiilor publicate de sursa mai sus citată, Cristian Radu l-a pus pe șoferul său, care s-ar fi aflat pe scaunul din dreapta, să își asume accidentul. Ba mai mult decât atât, l-a pus să declare că în urma accidentului au rezultat doar pagube materiale minore și că nimeni nu a fost rănit, deși amândoi au ajuns la spital.

Cum s-a petrecut accidentul în care este implicat colonelul Cristian Radu

Potrivit Libertatea, accidentul a avut loc pe 8 noiembrie 2021, în jurul orei 7.30. Colonelul Cristian Radu se afla la volanul mașinii de serviciu, un Volkswagen Passat, cu numărul de înmatriculare B-40-RYE. Mașina mergea pe șoseaua Mihai Bravu din București. În Volkswagen, pe locul din dreapta, se afla șoferul său, un plutonier adjutant șef, grad imediat inferior sublocotenentului.

Pe șoseaua Mihai Bravu, Radu a pornit luminile de avertizare speciale, cu care sunt dotate și mașinile „civile” ale șefilor pompierilor. El a intrat pe șinele de tramvai, cu viteză mare. Potrivit mărturiei plutonierului, consemnată în dosarul penal, mașina a atins și 120-140 km/h. În stația de tramvai Laborator, vizavi de KFC Mihai Bravu, Cristian Radu a văzut un pieton care traversa strada regulamentar. Omul de pe „trecere” s-a grăbit și el, avea o trotinetă. Mașina avea viteză foarte mare, așa că Radu a tras de volan ca să-l evite pe pieton și s-a izbit de refugiul stației de tramvai, aflată la jumătatea distanței dintre Calea Vitan și Calea Dudești.

Motivul pentru care nu conducea șoferul

Șoferul care era în mașină cu Cristian Radu le-a povestit procurorilor, după luni de la petrecerea accidentului, că: ”Lui Cristian Radu îi plăcea să conducă, iar mașina Passat avea motor de 2800 cmc și 180 CP”. De asemenea, potrivit sursei citate, plutonierul susține că Radu era sub influența băuturilor alcoolice, pentru că băuse până târziu în noapte.

Ce spune IGSU după informațiile apărute în presă

”Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la prim-adjunctul inspectorul general al IGSU, facem următoarele precizări:

Instituția noastră a fost solicitată, în luna iunie a.c., de către Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel București, prin punerea la dispoziție a unor înscrisuri și citarea unor angajați ai IGSU, destinate verificării aspectelor care fac obiectul unui dosar penal.

Pentru derularea în cele mai bune condiții a anchetei penale, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență manifestă întreaga deschidere și disponibilitate la colaborare în raport structurile abilitate, prin transmiterea tuturor informațiilor necesare pe timpul desfășurării cercetărilor. În funcție de concluziile anchetei, instituția noastră va dispune măsurile legale care se vor impune. În ceea ce privește derularea unei anchete interne, facem precizarea că în conformitate cu procedurile specifice aplicabile unor astfel de situații, aceasta se suspendă de drept, odată cu deschiderea unei anchete penale.

După finalizarea cercetărilor efectuate de către Parchetul Militar, vom putea pune la dispoziția opinie publice orice informație cu referire la acest caz”, se arată în comunicatul emis de către IGSU.