Gică Popescu a răbufnit într-un dialog cu Ilie Dumitrescu după ce „Mister” a semnat cu FRF: „Nu ne mai sugrumați”

Publicat: 16 01. 2026, 08:06
Gică Popescu, la Gala Mari Sportivi ProSport 2025

Gică Popescu a reacționat imediat după ce Ilie Dumitrescu a fost numit într-o funcție oficială în cadrul Federației Române de Fotbal.

Fostul internațional va fi Player Transition Manager, într-un nou departament creat, dar va fi și ambasadorul proiectului Federației Române de Fotbal pentru promovarea finalei Europa League, competiție pe care Federația vrea să o aducă la București.

Gică Popescu și-a arătat nemulțumirea

Președintele Farului, cunoscut drept un critic constant al conducerii Federației Române de Fotbal și al lui Răzvan Burleanu, nu și-a ascuns nemulțumirea și a purtat un dialog tensionat, în direct, cu fostul lui coleg din „Generația de Aur”. Gică Popescu a pornit de la problema legată de tranziția juniorilor către fotbalul de seniori, un subiect pe care l-a considerat esențial încă din 2014, atunci când voia să candideze la șefia FRF. El a adus aminte, în direct, că mii de tineri termină anual junioratul fără a avea unde să joace și a spus că își dorește ca rolul lui Ilie Dumitrescu să fie unul real, nu doar formal.

„În 2014 erau 3.200 de copii care terminau junioratul și nu aveau unde să joace. Îi doresc succes lui Ilie, ca acești copii să aibă o continuitate”, a spus Gică Popescu conform DigiSport.

Când Ilie Dumitrescu a încercat să intervină, replica a venit imediat: „Lasă-mă să termin!”.

„Nu mai sugrumați cluburile. Ilie, dacă vreți să fiți parteneri, nu mai sugrumați cluburile cu atâtea echipe de juniori. Avem 14 echipe care trebuie să joace în fiecare weekend. De unde să susții toată această încărcare? La un moment dat o să spui «nu mai putem»”, a mai transmis președintele Farului.

Ce a spus Gică Popescu despre situația lui Zicu

Discuțiile au fost apoi mutate către situația tehnicianului formației de la malul mării.

„Cât timp matematica ne permite să visăm la play-off, noi sperăm. Mai sunt doar șase puncte (n.r. de recuperat până la locul 6), nu am avut o evoluție constant bună. Am avut patru meciuri bune și patru meciuri slabe. Noi am avut o întâlnire cu conducerea tehnică să vedem ce s-a întâmplat cu această oscilație de formă sportivă. Sperăm să arătăm în returul rămas ce am arătat în meciurile bune din turul campionatului.

Nu pot să spun dacă Zicu pleacă sau rămâne, dacă ratăm play-off-ul. Depinde și cum terminăm, pentru că, dacă terminăm în genunchi, habar n-am. Antrenorul este judecat după rezultate, nu după conducere”, a declarat Popescu.