„Giuliano” a vrut să scape de o condamnare la închisoare în România și a fugit în Ucraina. Ce s-a întâmplat cu el în țara vecină, aflată în plin război

Publicat: 14 12. 2022, 12:23
Actualizat: 14 12. 2022, 12:27

Un bărbat din Rădăuți a vrut să scape de acuzațiile penale și a fugit în Ucraina. Nu a avut noroc, iar autoritățile de la Kiev l-au extrădat, iar acum este închis la Penitenciarul Botoșani.  

Bărbatul era dat în urmărire după ce a fost condamnat la 2 ani și 10 luni pentru infracțiunea de înșelăciune.

Lilian Avram, zis „Giuliano”, a crezut că scapă de pedeapsă dacă fuge în Ucraina, dar soarta a făcut ca el să fie capturat și extrădat. El a fugit în țara vecină cu puțin timp înainte de izbucnirea conflictului militar.

Suceveanul a ajuns luni, pe 12 decembrie, pe teritoriul României și a fost încarcerat, de îndată, în Penitenciarul Botoșani.

Vă recomandăm să citiți și: Doi bărbați au stat în închisoare 25 de ani pe nedrept. O dezvăluire făcută într-un podcast a dovedit cei doi sunt nevinovați

„Giuliano” a vrut să scape de o condamnare la închisoare în România și a fugit în Ucraina. Ce s-a întâmplat cu el în țara vecină, aflată în plin război / Sursa foto: Monitorul de Suceava

Înscena accidente pentru a încasa despăgubiri

„Giuliano” făcea parte dintr-o rețea care înscena accidente pentru a încasa despăgubiri.

Sucevenii dețineau sau procurau autoturisme scumpe, de lux, deja avariate (mărcile BMW, Audi, Jaguar, Mercedes, Volvo), pe care le foloseau pentru a înscena accidente rutiere. Autoturismul ”vinovat” de accident era de obicei o Dacie veche, de pe asigurarea RCA a căreia se încerca obținerea de despăgubiri mari. Procurorii au identificat șapte cazuri în care inculpații au reușit să obțină despăgubiri între 25.000 și 60.000 de lei, cu precizarea importantă că tentativele de înșelăciune au fost în număr mult mai mare, însă responsabilii de la societățile vizate au „mirosit” frauda, scrie presa locală.

Vă recomandăm să citiți și: Decizie bombă a instanței supreme: Judecătorii au admis, în principiu, recursul în casație formulat de Cristian Popescu Piedone în urma condamnării din dosarul „Colectiv”

Conform anchetatorilor, cele mai multe evenimente rutiere au fost înscenate la inițiativa și cu contribuția lui Lilian Avram, acesta oferind idei sau mașini avariate și altor persoane pentru a acționa în mod similar.

Vă recomandăm să citiți și: Autorul bombei plasate la bordul aeronavei Pan Am, în 1988, a ajuns în custodia americanilor. Prăbușirea avionului deasupra Scoției s-a soldat cu 270 de morți