Grav accident rutier pe DN 7. Două persoane au murit în urma coliziunii dintre un autotren și un autoturism

Publicat: 14 04. 2022, 05:25

Un grav accident rutier a avut loc miercuri seara pe DN 7, în localitatea Câineni. Un autotren a lovit un autoturism. Cele două autovehicule au fost distruse în mare măsură, iar echipajele de salvare au intervenit pentru a salva două victime încarcerate, însă acestea au decedat.

Traficul a fost blocat pe ambele sensuri. La fața locului au intervenit o autoutilitară ASAS cu modul de descarcerare și o mașină SMURD cu 7 subofițeri de la GI Brezoi, respectiv un utilaj de la Descarcerare grea cu 3 subofițeri de la GI Râmnicu Vâlcea.

Din păcate, a fost declarat decesul ambelor victime. În urma accidentului au fost scurgeri de combustibil și s-au asigurat măsurile PSI