Iarnă în toată regula în Bucegi și Făgăraș. Locul în care ZĂPADA atinge deja jumătate de metru. Meteorologii avertizează asupra riscului de avalanșe

Publicat: 07 10. 2025, 08:35
Foto: Profimedia images - Imagine cu rol ilustrativ

Iarna s-a instalat deja în zonele montane din România. Meteorologii au anunțat că s-a înregistrat cel mai mare strat de zăpadă din acest sezon – 41 de centimetri.  În masivele Bucegi și Făgăraș există risc de avalanșe mici și medii la altitudini de peste 2.000 de metri.

Cel mai mare strat de zăpadă măsurat în prezent în zona montană a fost înregistrat la Vârful Omu, unde grosimea zăpezii ajunge la 41 de centimetri, potrivit Buletinului nivometeorologic emis luni de Centrul Regional Transilvania Sud de la Sibiu.

Pe locul al doilea se situează Vârful Țarcu, cu 23 de centimetri de zăpadă, urmat de Bâlea Lac, unde s-au măsurat 15 centimetri.

Meteorologii avertizează că, în masivele Făgăraș și Bucegi, la altitudini de peste 2.000 de metri, există risc crescut de avalansă, din cauza stratului instabil de zăpadă și a temperaturilor variabile.

„La peste 2000 m, în masivele Făgăraș și Bucegi, se întâlnește un strat de zăpadă cu grosimi de 20-40 cm, umezit, peste care se va depune în următoarele zile un nou strat de zăpadă, local de 10-30 cm și izolat mai mare de 30 cm în apropierea crestelor”, se arată în buletinul emis de meteorologii sibieni, citat de G4Media.

Risc major de avalanșe

Specialiștii atrag atenția că, pe fondul temperaturilor apropiate de zero grade la altitudine mare, stratul de zăpadă rămâne umed și instabil. În anumite zone montane s-au format troiene și acumulări mari de zăpadă, iar în următoarele zile pot apărea curgeri și avalanșe de mici dimensiuni, izolat chiar medii, mai ales în zonele expuse vântului sau supraîncărcărilor de zăpadă.

„Noul strat se va depune în apropierea crestelor peste crustele de gheață formate la suprafața actualului strat, ca urmare a temperaturilor nocturne negative. Se vor semnala unele curgeri și avalanșe de dimensiuni mici, izolat medii, riscul fiind amplificat la supraîncărcări”, precizează meteorologii.

Turiștii sunt sfătuiți să evite traseele montane aflate la altitudini mari și să consulte prognoza și avertizările de risc înainte de a pleca spre munte.