Pe 21 martie 2005, un cuplu a început să mănânce doar alimente produse pe o raza de 160 km. Ce s-a întâmpla după un an în care au ținut această dietă

Pe 21 martie 2005, scriitorii din Vancouver Alisa Smith și J.B. MacKinnon au început un experiment care urma să dureze un an. Ei urmau să cumpere alimente și băuturi pentru consumul acasă numai dacă acestea fuseseră produse la mai puțin de 160 km de apartamentul lor din Vancouver. Grist a relatat că au încheiat experimentul pe 20 martie 2006.

Grist a relatat că rubrica cuplului despre Dieta de 100 de Mile, publicată pentru prima dată pe TheTyee.ca, a atras aproximativ 40.000 de cititori și a fost distribuită prin linkuri, republicată și menționată pe bloguri de-a lungul internetului. Cuplul a lansat curând site-ul 100MileDiet.org. Sarea a fost singura excepție cunoscută de la regula lor, iar cartea se încheie cu o călătorie la Bamfield, unde au fiert apa de mare pentru a-și face propria sare, relatează The Times of India.

SOCIAL Ce a pățit un turist bulgar în hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. O cameră costă 1.500 lei pe noapte

07:53

NEWS ALERT Schimbare majoră pentru șoferi de la 1 octombrie. TollRo a intrat în funcțiune. Ce se întâmplă cu rovinietele deja cumpărate

07:42

 Loading ...

Cercul lor de 160 km avea centrul în apartamentul lor din Vancouver. The Tyee a început să publice seria lor la 28 iunie 2005 și a descris-o într-o retrospectivă din 2020 drept o serie care a declanșat un fenomen global.

Alimente la care au renunțat

Descrierea cărții enumeră zahărul, cereale, uleiul de măsline, orezul, un fel de pizza și berea printre alimentele la care cuplul a renunțat. O recenzie din 2008 publicată în Washington Post a memoriilor lor, Plenty, a menționat că au început cu puține cunoștințe despre grădinărit, puțini bani și acces limitat la magazine alimentare care vindeau produse locale.

Sarea a fost singurul produs din dulapurile lor care nu provenea din ceea ce ei numeau „acasă”. Recenzia The Last Bastille a menționat că prima masă descrisă în carte avea un singur ingredient nelocal: sare dintr-o pungă din Oregon, aflat la câteva sute de mile distanță.

Studiul privind distanța parcursă de alimente

Studiul Food-Miles and the Relative Climate Impacts of Food Choices in the United States, publicat în revista Environmental Science & Technology în 2008, a raportat că alimentele parcurg în medie 1.640 de kilometri (1.020 de mile) pentru livrarea finală și 6.760 de kilometri de-a lungul lanțului de aprovizionare pe întreg ciclul de viață. Chiar și așa, producția era responsabilă pentru 83% din emisiile medii de gaze cu efect de seră asociate alimentelor unei gospodării americane. Transportul în ansamblu reprezenta 11%, iar livrarea finală de la producător la comerciant reprezenta doar 4%.

Autorii au constatat că transferarea consumului caloric echivalent cu mai puțin de o zi pe săptămână de la carnea roșie și produsele lactate către carne de pui, pește, ouă sau o dietă bazată pe legume ar reduce mai multe emisii decât cumpărarea tuturor alimentelor la nivel local. Cercetarea viza gospodăria americană medie, nu pe Smith și MacKinnon în mod specific. Dieta lor a început ca un efort de a reduce dependența de combustibilii fosili utilizați de sistemul alimentar convențional. Apoi, s-a transformat într-o explorare a comunității, anotimpurilor și gustului.

Grist a relatat că, după acel an, cuplul intenționa să continue să facă cumpărături de la piețele de fermieri, să se ocupe de parcela lor din grădina comunitară și să conserve produse locale pentru iarnă. MacKinnon a spus că prima lor masă după experiment a fost formată din cartofi și ouă și că, mai târziu în acea seară, au ieșit să mănânce preparate indiene. Berea, ciocolata, măslinele, lămâile și uleiul de măsline au revenit în dieta lor, dar el a spus că unele dintre alimentele la care renunțaseră nu au mai revenit.