Iaşi. Tanti Sofica s-a măritat cu un bărbat care-i putea fi copil: „Nimeni nu voia să ne cunune”

Publicat: 06 11. 2021, 17:55
Sura Foto: bzi.ro

O bunică în vârstă de 76 de ani din comuna ieşeană Şipote s-a căsătorit cu un bărbat de 48 de ani.   Zilele trecute, tanti Sofica a îmbrăcat rochia de mireasă, iar Miluţă costumul de mire. Cei doi şi-au unit destinele în ciuda gurilor rele din comună.

Cei doi mărturisesc că cea mai mare provocare a fost să-şi găsească naşi. Într-un final, sfătuiţi de preotul din sat, au reuşit să-şi găsească părinţi spirituali şi să se cunune. Ambii spun că s-au cunoscut mai serios după ce soţul ei s-a stins. De atunci, Miluţă a dat târcoale neîncetat şi i-a făcut curte, dar şi curat prin curte Soficăi, notează bzi.ro. „Noi suntem împreună de când a murit soţul meu… Cam după jumătate de an, cam aşa.

Ei, la început toată lumea vorbea despre noi, nu era om să nu ştie. După nu a mai fost cine ştie ce tam-tam… ne-au lăsat în pace. Preotul tot mi-a spus că ar trebui să mă cunun, că trăim în păcat. Am vrut să mergem, dar nu am găsit naşi. Nimeni nu voia să ne cunune. Până la urmă, fratele lui a acceptat şi duminică ne-am cununat”, a spus Sofica Onică pentru sursa citată.