Ilie Bolojan discută cu liderii partidelor pro-europene la Senat. Cum ar putea arăta CALENDARUL învestirii noului Executiv?

Publicat: 20 06. 2025, 16:06
Actualizat: 20 06. 2025, 20:49

Imediat după desemnarea în funcția de premier, Ilie Bolojan a sunat adunarea. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR au fost chemați la discuții în cabinetul lui Ilie Bolojan de la Senat, potrivit surselor Gândul.

Un posibil calendar al învestirii noului cabinet Bolojan ar putea arăta astfel:

  • Dacă ajung la un acord politic pe măsurile fiscale, noul Executiv ar putea depune jurământul marți, înainte ca președintele Nicușor Dan să plece la summitul NATO de la Haga, potrivit surselor Gândul. Luni ar urma să fie audierea miniștrilor în comisiile de specialitate din Parlament și marți votul în plenul reunit al celor două Camere.

 

  • În cealaltă variantă, dacă discuțiile politice se prelungesc, luni și marți am putea avea audierea miniștrilor în Parlament, iar miercuri să fie votul în plen, urmând ca vineri premierul desemnat să depună jurământul la Cotroceni, adaugă sursele citate.

Nicușor Dan l-a desemnat vineri după-amiaza pe liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, să formeze noul Executiv. Potrivit Constituției, Bolojan are la dispoziție 10 zile pentru a forma o majoritate care să-l susțină în Parlament.

Foto colaj: Facebook + Mediafax


CITEȘTE ȘI: