În timpul controalelor prin restaurantele care livrează mâncare, Piedone a aflat că o pizza îi poartă numele

Publicat: 12 03. 2025, 16:40
Actualizat: 12 03. 2025, 17:01

Controalele comisarilor Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC) i-au pus pe jar pe majoritatea comercianților din domeniul HORECA. Ca să-i mai domolească furia și cuantumul amenzilor, unii dintre ei au găsit soluții culinare. 

Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a aflat că există un sortiment de pizza care-i poartă numele. În timp ce controla niște fast-food-uri din Capitală, acesta s-a gândit să arunce o privire și în meniul unuia dintre restaurante.

Piedone a fost foarte interesat, de altfel, și dacă porțiile pe care angajații unei firme de curierat le livrau clienților aveau greutatea care era trecută și pe hârtie. Prilej cu care a constatat că lipseau din ele între 20-40% din greutatea din meniu.

Șeful ANPC a aflat cu stupoare că există un sortiment de pizza care-i poartă numele și a transmis că se va asigura că este și pregătită în condiții de maximă igienă, în toate restaurantele care o includ în meniu, mai ales că aceasta conține foarte multe sortimente de carne și produse din carne.

CITEȘTE ȘI:

Fabrici de pâine pline de gândaci, mucegai și rugină. ANPC a amendat o firmă de panificație cu 50.000 lei și i-a oprit temporar activitatea

Brutărie din Iași, închisă de Piedone. Pâinea era fabricată în mizerie, rugină și pereți crăpați