Înalta Curte de Casație solicită Senatului și Camerei Deputaților să respecte Constituția în ceea ce privește proiectul Legii Salarizării
Înalta Curtea de Casație și Justiție a anunțat, luni, că a solicitat Senatului și Camerei Deputaților să respecte Constituția procesul privind proiectul Legii salarizării.Potrivit Instanței Supreme, proiectul de lege ar conține foarte multe deficiențe.
„Înalta Curte de Casație și Justiție s-a adresat, în mod preventiv, conducerii Senatului și Camerei Deputaților, solicitând ca procedura parlamentară privind proiectul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice să se desfășoare cu respectarea strictă a Constituției și a regulilor care guvernează procesul legislativ.
Demersul a fost determinat de existența unor serioase probleme de constituționalitate care afectează chiar procedura de elaborare și promovare a proiectului de lege”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit sursei citate, Înalta Curte a arătat că proiectul a fost elaborat și promovat într-o perioadă în care „există probleme privind competența constituțională a unor membri ai Guvernului de a exercita atribuțiile aferente funcției, împrejurare care ridică serioase îndoieli asupra validității procedurii parcurse și asupra posibilității ca aceasta să constituie fundamentul unei inițiative legislative conforme Constituției”.
„Înalta Curte a atras atenția asupra numeroaselor probleme de constituționalitate pe care le ridică soluțiile legislative propuse”
„Aceste vicii nu pot fi înlăturate prin simpla continuare a procedurii parlamentare, întrucât ele privesc chiar legalitatea și constituționalitatea etapei de inițiere a proiectului.
În același timp, Înalta Curte a atras atenția asupra numeroaselor probleme de constituționalitate pe care le ridică soluțiile legislative propuse, între care afectarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, încălcarea independenței autorității judecătorești, nerespectarea principiilor egalității în drepturi, securității juridice, protecției încrederii legitime, proporționalității și a exigențelor privind claritatea și previzibilitatea legii”, se mai arată în comunicatul IICJ.
Instanța Supremă mai transmite că va sesiza Curtea Constituțională în cazul în care noua Lege a salarizării va fi adoptată cu deficiențe.
„În măsura în care legea va fi adoptată fără remedierea acestor deficiențe, Înalta Curte va sesiza Curtea Constituțională a României cu toate dispozițiile pe care le apreciază ca fiind contrare Constituției. O asemenea sesizare nu va privi exclusiv dispozițiile referitoare la magistrați, ci toate prevederile care afectează, cu încălcarea principiilor constituționale, categoriile profesionale defavorizate prin noua reglementare”, mai transmite IICJ.
Pierderi salariale între 2.000 și 4.000 de lei lunar
Angajații din sectorul bugetar sunt nemulțumiți de proiectul actualei legi a salarizării, care ar trebui să intre în vigoare de la finalul acestui an, după ce salariile din sectorul bugetar au fost înghețate doi ani.
„Toate categoriile de funcționari publici reprezentate de Alianța SEDLEX vor înregistra pierderi salariale substanțiale, estimate între 2.000 și 4.000 de lei lunar.
Îndepărtarea de la principiile echității sociale și diminuarea veniturilor reprezintă un atac direct la stabilitatea personalului din administrație”, a anunță sindicaliștii.