Încă un zbor Wizz Air cu probleme. Oamenii au primit explicații halucinante: ”Nu este pregătită aeronava”

Publicat: 17 07. 2023, 09:44
Actualizat: 17 07. 2023, 12:56

Încă un zbor Wizz Air are probleme. Pasagerii cursei București – Bologna,  care trebuiau sa plece de pe aeroportul Otopeni la ora 7, încă nu au urcat în aeronavă.

UPDATE 12.50: Ce spune Wizz Air despre zborul care a plecat cu aproape 5 ore întârziere

”Wizz Air confirmă că zborul W4 3163 de la București Otopeni la Bologna din 17 iulie a decolat cu întârziere, la ora 11:55, din cauza faptului că aeronava programată să opereze zborul a necesitat o verificare tehnică neplanificată. Wizz Air își cere scuze pasagerilor afectați de situație însă siguranța pasagerilor, a echipajului și a aeronavei rămâne principala prioritate”, au anunțat reprezentanții companiei.

UPDATE 10.25: Pasagerii au primit câte o sticlă de apă și un baton de ciocolată.

UPDATE 10.20: Pasagerii sunt încă în aeroport. Pe site-ul companiei s-a schimbat ora de decolare, acum este trecută ora 11.

Știrea inițială:

Inițial, pasagerii au fost duși cu autobuzul la avion, însă acolo li s-a spus că aeronava nu este pregătită de plecare și au fost întorși în aerogară. O altă explicație halucinantă dată oamenilor este cea că unei stewardese i s-ar fi făcut rău.

Practic, oamenii care trebuiau să ajungă deja în Italia, încă așteaptă în aeroportul Otopeni să se îmbarce. Pe site-ul companiei aeriene se arată întârzierea, însă avionul ar fi trebuit să decoleze la ora 9.10. Ceea ce încă nu s-a întâmplat.

Ba mai mult decât atât, deși pe site se arată clar că pasagerii au dreptul la un voucher pentru băuturi răcoritoare, direct proporțional cu durata întârzierii și la două telefoane gratuite, aceștia nu au primit nimic chiar dacă stau în aeroport de mai bine de două ore.

Foto: Gândul

Citește și: Peste 200 de pasageri sunt BLOCAȚI de mai bine de 5 ore pe aeroportul din Malmo, după ce Wizz Air a amânat zborul spre București din motive tehnice

Citește și: Scandal pe Aeroportul Otopeni | Zeci de pasageri WIZZ AIR nu au mai putut urca la bord: ”Mi-am luat și oul să ciocnesc în avion, n-am apucat să urc”

Citește și: Compania aeriană low-cost Wizz Air SUSPENDĂ toate zborurile către și dinspre Chișinău. Care este motivul și de când intră în vigoare măsura