UPDATE | Incendiu la bordul unei nave a Poliției de Frontieră: Trei persoane, între care doi polițiști, au fost rănite (FOTO-VIDEO)

Publicat: 17 05. 2023, 17:00
Actualizat: 17 05. 2023, 17:00

Trei persoane, între care doi polițiști, au fost rănite, după ce un incendiu a izbucnit la bordul unei ambarcațiuni ce aparține Poliției de Frontieră, acostată în Portul Drobeta-Turnu Severin.

UPDATE – Au apărut primele imagini cu nava distrusă de incendiu

Sindicatul Europol a publicat miercuri, pe Facebook, imagini cu nava colegilor de la Poliția de Frontieră din Mehedinți, care a luat foc.

FOTO – Facebook.com/europolromania

„Doi colegi de-ai noștri din cadrul STPF Mehedinți, un ofițer și un agent de poliție, împreună cu un reprezentant al firmei care efectua recepția unor ambarcații achiziționate din Italia, au fost răniți astăzi din cauza exploziei ce a survenit la una dintre ambarcațiuni în timpul alimentării cu combustibil pentru a pleca spre ITPF Giurgiu. Nu se cunosc cauzele exacte ale producerii incidentului. Cei doi colegi, cât și cealaltă persoană au suferit arsuri, însă sunt în afara oricărui pericol”, au scris cei de la Europol.

FOTO – Facebook.com/europolromania

Știrea inițială:

„Miercuri, în jurul orei 12,30, una dintre ambarcaţiunile din dotarea Poliţiei de Frontieră, acostată în Portul Drobeta Turnu Severin, a suferit avarii ca urmare a unui incendiu produs la bordul acesteia”, conform ISU Mehedinți.

Nava urma să se deplaseze către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

VIDEO. Incendiu la bordul unei nave Poliției de Frontieră

Doi polițiști de frontieră, răniți

Imediat după producerea incendiului, poliţiştii de frontieră au intervenit cu operativitate pentru lichidarea incendiului, fiind anunţate şi echipajele ISU Mehedinţi.

„Trei persoane au suferit leziuni fiind transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate”, conform sursei citate.

Potrivit unor surse, între persoanele rănite sunt și doi polițiști.

În urma incendiului de miercuri, au fost dispuse cercetări pentru a se stabili cauzele care au dus la producerea acestuia.

Vă recomandăm să citiți și: