Incendiu în Mamaia. Se mistuie fostul club Bellagio!
Fostul club Bellagio, aflat chiar în centrul stațiunii Mamaia, arde în aceste momente. Fumul se vede de la kilometrii distanță. Deocamdată nu sunt rapotate victime.
UPDATE: ”Incendiul este localizat la ora 20:05. S-a desfăşurat pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp”, a transmis ISU Constanţa. Este vorba despre o clădire dezafectată, care era în paragină, unde a fost Clubul Bellagio
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați să intervină astăzi, 7 august 2025 la un incendiu izbucnit la fostul club Belagio din stațiunea Mamaia.
Potrivit ISU Dobrogea la fața locului intervine Punctul Temporar de Stingere Tomis, Detașamentul Fripis cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, Autoscara, Descarcerarea și SMURD Mamaia.