Ion Rădoi, fostul lider sindical de la Metrorex, scapă de controlul judiciar

Publicat: 12 08. 2022, 14:06
Ion Rădoi

Fostul lider al sindicatului Metrorex, Ion Rădoi, a scăpat de controlul judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA pentru folosire a influenței pentru obținerea de foloase necuvenite și șantaj.

Decizia a fost luată vineri de către Curtea de Apel București.

„Admite contestațiile formulate de contestatorii-inculpaţi Rădoi Ion și Minea Elena-Claudia împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 1.VIII.2022 a Judecătorului de Cameră preliminară de la Tribunalul București — Secția l-a penală, din Dosarul nr. 10094/3/2022/a1.4. Desființează, în parte, încheierea de ședință și, rejudecând în fond: În temeiul art.242, alin. 1 , Cod de procedură penală, revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul Rădoi Ion, prin Ordonanța din data de 14.VII.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție — Direcția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, din Dosarul nr. 102/P/2021, și faţă de inculpatul Minea Elena-Claudia, prin Ordonanța din data de 14.VII.2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Direcția Națională Anticorupție — Direcția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, din Dosarul nr. 102/P/2021”, se arată în minuta ședinței.

Ion Rădoi, acuzat de șantaj

Procurorii DNA îl acuză pe Ion Rădoi de folosire a influenței pentru obținerea de foloase necuvenite și șantaj.

În același caz a mai ajuns în fața judecătorilor și administratorul unor societăți comerciale, pentru complicitate la infracțiunea de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un sindicat, având ca scop obținerea de foloase necuvenite.

Anchetatorii au deschis acest dosar pentru a verifica modul în care Ion Rădoi și-ar fi folosit influența și autoritatea de lider sindical pentru a obține foloase necuvenite din exploatarea și administrarea spațiilor comerciale din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, în perioada septembrie 2017 – iulie 2021.

„Influența și autoritatea în calitate de lider sindical ar fi fost folosite în raport cu responsabili decizionali din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și conducerea SC Metrorex SA pentru atingerea unor scopuri personale sau pentru interese de grup, fără legătură cu dialogul social, ori protejarea drepturilor salariaților”, transmitea Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un comunicat de presă.

Conform sursei citate, în cursul anului 2003, SC Metrorex SA a încheiat un contract de asociere în participațiune cu SC Sindomet Servcom SRL, firmă deținută de Sindicatul Unitatea- Sindicatul Liber de la Metrou (U.S.L.M) și controlată de inculpatul Ion Rădoi, ce avea ca obiect exploatarea și administrarea în comun a suprafețelor din stațiile de metrou și din căile de acces către metrou, care se pretau la organizarea de activități comerciale în scopul obținerii de profit.