Ionel Dancă: PSD și PNL refuză branşarea gratuită a consumatorilor la gazele din Marea Neagră

Publicat: 17 05. 2022, 15:09
Sursa foto: Eduard Vînătoru/MEDIAFAX FOTO

Deputatul Ionel Dancă, membru al partidului Forța Dreptei, a postat marți pe pagina sa de Facebook un mesaj referitor la gazele naturale din Marea Neagră.

Potrivit acestuia, majoritatea parlamentară PSD-PNL „refuză branşarea gratuită a consumatorilor din România la gazele exploatate din Marea Neagră”.

El face, astfel, referire la votul împotriva amendamentului referitor la branșarea gratuită a cetățenilor la rețeaua de gaze naturale, amendament depus la legea offshore.

„Gazul românesc din Marea Neagră trebuie să ajungă în casele românilor prin finanţarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale cu costuri zero de racordare pentru consumatori. Acesta este amendamentul pe care l-am iniţiat şi depus la Legea offshore, alături de colegii parlamentari din Forţa Dreptei, Adrian Miuțescu, Ion Ștefan, Gabriel Plăiașu și Antonel Tănase. Însă, majoritatea PSD – PNL condusă de Marcel Ciolacu a votat împotriva amendamentului depus în Comisia de industrii şi refuză practic branşarea gratuită a consumatorilor din România la gazele exploatate din Marea Neagră”, a scris Dancă pe Facebook.

Ionel Dancă mai spune că a propus și ca sumele încasate din impozitul pentru veniturile operatorilor petrolieri să fie utilizate pentru investiții în eficiența energetică și producerea de energie regenerabilă, însă și acest amendament a fost respins.

„Şi această modificare a fost respinsă de majoritatea PSD – PNL pentru că «rotativa» Ciolacu – Ciucă vrea să folosească banii din gazele de la Marea Neagră «pentru alte investiţii», la modul general, după bunul lor plac, în funcţie de susţinerea lor politică în interiorul partidelor lor”, a mai scris Dancă.

Legea offshore, avizată de comisii în Parlament

Legea offshore a obținut raport favorabil în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. Acest proiect va debloca exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Împotriva raportului favorabil au votat patru deputaţi, iar restul au votat favorabil.

Proiectul va fi votat în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de miercuri.

Săptămâna trecută proiectul a fost aprobat de Senat, cu 91 voturi „pentru” şi 13 „împotrivă”.