IPJ Timiș: Bărbatul care a găsit drona jurnalistului britanic Charlie Ottley ar fi de bună-credință

Publicat: 07 06. 2022, 17:16
Actualizat: 07 06. 2022, 17:17
Jurnalistul britanic Charlie Ottley, după ce a fost jefuit în Timișoara / Sursă Foto: Facebook

Drona jurnalistului britanic Charlie Ottley, care i-a fost furată în cursul zilei de ieri în centrul Timișoarei a fost găsită astăzi de polițiști tocmai la Bacău. Drona a ajuns acolo după ce un bărbat, originar din Bacău, a găsit geanta în care se afla echipamentul și a luat-o cu el acasă. Acesta nu va avea însă nici o problemă cu legea, chiar dacă a luat un lucru care nu îi aparținea, deoarece legea prevede că înapoierea bunurilor găsite se poate face în zece zile, iar bărbatul ar fi de bună-credință, consideră oamenii legii.

Potrivit Poliției Timiș, după ce au fost depistați cei trei bănuiți de comiterea furtului din Parcul Civic, polițiștii Secției 1 Timișoara au continuat investigațiile, iar, după ce au verificat camerele de luat vederi din zona indicată de copii, a aflat și cine e bărbatul care a sustras drona abandonată.

„La data de 6 Iunie a.c., după ce au fost depistați cei 3 bănuiți de comiterea furtului din Parcul Civic, polițiștii Secției 1 Timișoara au continuat investigațiile, iar, la scurt timp, în aceeași zi, a fost identificat și bărbatul care a găsit drona, ce a fost abandonată pe strada I.C. Brătianu din Timișoara.

Bărbatul a fost contactat și a predat drona polițiștilor în cursul acestei zile, 07 iunie a.c, urmând ca aceasta să fie înmânată aparținătorului,” anunță IPJ Timiș.

Pe lângă dronă au fost recuperate şi cardurile pe care erau înregistrările făcute de jurnalistul britanic, a mai precizat IPJ Timiș.

 

Drona, găsită la Bacău, și materialele înregistrate vor ajunge marți în posesia jurnalistului britanic

 

Drona realizatorului Charlie Ottley a fost predată polițiștilor în cursul zilei de marți, iar aceștia o vor înmâna deținătorului, a anunțat, marți, Poliția Timiș.

Aceasta fusese abandonată de cei trei copii pe strada I.C. Brătianu din Timișoara.

Realizatorul documentarelor „Wild Carpathia” şi „Flavors of Romania”, Charlie Ottley, a fost tâlhărit, luni, într-un parc din centrul orașului Timişoara.

Polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați că în Parcul Civic unui bărbat i-a fost sustrasă o geantă care conținea o dronă. Ulterior, jurnalistul britanic le-a cerut hoților să-i dea înapoi cardul cu imaginile filmate”

Imediat după incident, Charlie Ottley a depus plângere la Poliţie și a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat. El se afla la Timişoara, alături de iubita sa, pentru a filma un clip de promovare a judeţului Timiș.