JAF armat la o petrecere din Iași. Invitații, puși la zid cu cuțitul la gât și tâlhăriți

Publicat: 08 09. 2023, 10:02
Sursa foto: Profimedia Images

Un jaf armat neobișnuit a avut loc în noaptea de luni spre marți în municipiul Iași, unde opt bărbați mascați și înarmați cu cuțite au intrat într-un apartament în timpul unei petreceri.

În timpul unei petreceri care era în plină desfășurare într-un apartament din Nicolina, județul Iași, când atmosfera era una relaxată, un sunet la ușă a schimbat drastic cursul evenimentelor. Unul dintre participanți a deschis ușa și în acel moment opt bărbați mascați au pătruns în locuință, având cuțite și pari la ei.

Hoții care au dat năvală în apartament au acționat rapid, îi-au forțat pe petrecăreți să se așeze la perete și i-au percheziționat, luându-le banii, bijuteriile și telefoanele mobile, după care au plecat la fel de repede cum au venit.

Victimele, aflate în stare de șoc au sunat imediat la numărul de urgență 112. Mai multe echipaje ale Poliției au ajuns la fața locului, însă infractorii au fost mai rapizi și s-au făcut nevăzuți.

Polițiștii ajunși la fața locului au fost uluiți de modul neobișnuit în care a avut loc jaful și au deschis imediat o anchetă.

Biroul de Investigații Criminale Iași a deschis un dosar penal pentru tâlhărie, potrivit Știrileprotv.