JAF la o casă de pariuri sportive din Dâmbovița. Hoțul a furat peste 7.000 de lei, dar a fost prins

Publicat: 27 09. 2023, 12:37
Foto - caracter ilustrativ

Jaf la o casă de pariuri sportive dintr-o comună din Dâmbovița. Un bărbat a spart ușa și a purta peste 7000 de lei din interior. Norocul nu a ținut mult cu el, căci s-a trezit cu poliția la ușă.

Bănuitul de comiterea infracțiunii de furt calificat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Pe numele unui tânăr de 19 ani, din Cazaci, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița, inițial, la data de 25 septembrie, fiind reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 20 spre 21 septembrie, prin forțarea ușii de acces, ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale cu domeniul de activitate în pariuri sportive, din localitatea Cazaci, de unde ar fi sustras 7.700 de lei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.