Joe Biden: Sunt convins că Rusia va ataca Ucraina. Putin a luat deja această decizie și va ataca și Kievul

Publicat: 19 02. 2022, 00:17
Președintele Joe Biden / Sursa foto: Profimedia

Președintele Joe Biden a declarat că este convins că Rusia va ataca în foarte scurt timp Ucraina. Liderul de la Casa Albă afirmă cu Putin va ataca și capitala Ucrainei, relatează CNN.

„Astăzi am avut două discuții vitale. Prima cu un grup de membrii ai Congresului, care sunt cu toții la Munchen la conferința de securitate. A doua a fost cu liderii statelor din Europa și NATO”, a anunțat Biden în începutul conferinței.

În remarcile făcute vineri după-amiază de la Casa Albă, Biden a declarat că a „văzut rapoarte despre o creștere majoră a încălcărilor încetării focului de către luptătorii susținuți de Rusia care încearcă să provoace Ucraina în Donbas”.

„De exemplu, un bombardament al unei grădinițe ucrainene ieri, despre care Rusia a afirmat în mod fals că a fost efectuat de Ucraina. De asemenea, continuăm să vedem din ce în ce mai multe dezinformări transmise publicului rus, inclusiv separatiștilor susținuți de Rusia, care susțin că Ucraina plănuiește să lanseze un atac ofensiv masiv în Donbass”, a declarat Biden.

Avem motive să credem că trupele rusești planifică să atace Ucraina în următoarele zile. Credem că vor ataca și capitala Kiev.

Dacă Rusia trece la aplicarea acestor planuri va fi resposabilă pentru acest război pe care alege să îl facă în mod catastrofal și fără a fi necesar”, a mai spus președintele american.

Întrebat de jurnaliști dacă este sigur asupra deciziei lui Valdimir Putin de a ataca Ucraina, Joe Biden a declarat: „Sunt convins că a luat această decizie”.

Cu toate acestea, el consideră că diplomația încă este o opțiune: „Până se întamplă un asemenea eveniment, diplomația rămâne posibilă”, a spus acesta.