John Motson A MURIT la 77 de ani. Celebrul jurnalist a comentat 10 Cupe Mondiale, 10 Campionate Europene și 29 de finale FA Cup

Publicat: 23 02. 2023, 14:38
Foto: Profimedia

Lumea jurnalismului sportiv este mai săracă, după trecerea în nefiiință a celebrului comentator britanic John Motson.

Gazetarul a murit la 77 de ani, anunțul trist fiind făcut de familia sa.

„Cu mare tristețe anunță că John Motson OBE a murit liniștit în somn astăzi”, au scris rudele lui John Motson.

Cine a fost John Motson

John Motson s-a născut pe 10 iulie 1945 în Salford, Lancashire, Regatul Unit.

Acesta și-a început cariera în jurnalism ca reporter la un ziar din Barnet și apoi la „Sheffield Morning Telegraph”.

În 1968 el a devenit comentator la BBC și Radio 2. Motson a lucrat 50 de ani pentru BBC, în care a adunat evenimente unice în istoria fotbalului mondial.

Vocea lui John Motson s-a auzit la nu mai puțin de 10 Cupe Mondiale, 10 Campionate Europene și 29 de finale FA Cup.

În 2001, comentatorul sportiv John Motson a fost recompensat cu premiul OBE pentru contribuția sa majoră în radiodifuziune, scrie realitatea.net.