Judecătorul CCR numit de Nicușor Dan s-a dat de gol în timpul emisiunii TV: „Mi-a zis că, dacă am nevoie să ne sfătuim, îmi stă la dispoziție”
Invitat la Antean 3 CNN, judecătorul Dacian Dragoș a povestit cum a fost numit în funcție de președintele Nicușor Dan. Acesta a dezvăluit că șeful statului i-a comunicat că se pot sfătui pe viitor, dacă va fi cazul, însă nu a explicat clar pe ce teme i-ar fi transmis liderul țării că îi poate sta la dispoziție.
”Au fost mai multe CV-uri la Președinție, din zona academică și a practicienilor dreptului, și s-a ajuns la o triere. A fost o decizie a domnului președinte, pe care nu îl cunoșteam. A avut o convorbire cu cei de pe lista scurtă, am trecut prin CV-ul și realizările fiecăruia și am discutat despre cum vedem profesia și restul, într-o discuție normală. Ulterior, m-a informat că este alegerea dânsului să mă numească pe mine.
Nu am depus CV-ul, a fost o alegere a președintelui.
M-a întrebat de ce la Babeș-Bolyai există o cultură organizațională mai orientată pe calitate și care sunt „secretele”. I-am spus că vin de la conducere.
Nu mi-a dat vreun sfat. Mi-a spus că speră să fac treabă bună, că are încredere și că, dacă am nevoie vreodată să ne sfătuim, îmi stă la dispoziție. Dar, de atunci, nu a mai discutat cu mine, nu a intervenit, nu am mai discutat nimic”, a declarat Dacian Dragoș, la Antena 3 CNN.
Dacian Dragoș, pus în funcție de Nicușor Dan
Dacian Dragoș este la un pas de a fi suspendat din funcție, iar asta este o măsură fără precedent în ultimii 40 de ani în țara noastră. În cursul săptămânii viitoare el urmează să afle dacă mai poate sau nu să facă parte din Curtea Constituțională a României. Instanța are două decizii, una de suspendare a decretului prezidențial prin care a fost numit, iar cealaltă de anulare a acestui decret.
El a fost numit în funcție de către Nicușor Dan, înainte de numire el a fost profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Dragoş a fost timp de 3 ani expert juridic în echipa României în litigiul arbitral Roşia Montană şi în alte litigii arbitrale. În perioadele 2016-2017 şi 2020-2023 a fost preşedintele Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării. A fost coordonator științific al Comisiei de elaborare a Codului de procedură administrativă al României (2006-2008) și Expert în cadrul Comisiei de elaborare a Codului administrativ (2010-2011).
El a fost și membru al Comisiei Prezidențiale de Analiză a Sistemului Constituțional Românesc (2008-2009). Publicațiile sale includ 2 volume internaționale editate, 7 capitole în volume internaționale, 5 cărți de autor și 4 în colaborare, peste 30 de lucrări în publicații de specialitate.
AUTORUL RECOMANDĂ