Liderii interlopi care au petrecut cu furci și topoare duminică au „scăpat” cu amenzi aplicate de Poliția Capitalei. Cât a „costat” distracția

Publicat: 06 07. 2021, 16:02

Poliţiştii au dat amenzi în valoare de 16.000 de lei  petreceri la care o parte din participanţi erau înarmaţi cu furci şi topoare, desfăşurată pe un teren viran din Sectorul 3 al Capitalei. Este vorba despre Petre Gemaru, încă un lider de interlopi, au precizat anterior reprezentanții sindicatului Europol pe Facebook. Polițiștii mai spun  că ultima modificare a Codului penal a ușurat activitatea interlopilor „care pot circula acum nestingheriți cu arme albe”.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, în seara de duminică, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 23 Poliţie s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe un teren viran, situat în proximitatea unor locuinţe improvizate, un grup de persoane asculta muzică la volum mare şi tulbură liniştea publică.

GÂNDUL.RO a relatat că Sindicatul Europol a reacționat după această petrecere arătând că ultima modificare a Codului Penal reprezintă, de fapt, o ușurare pentru interlopi, care pot circula acum nestingheriți cu arme albe, de toate felurile, în mașinile de lux pe care le conduc.

„Așa vor arăta de acum petrecerile în societatea românească Furci, topoare, săbii, cazmale și bâte de baseball, sunt ingredientele ultimei petreceri date de „jmecherii” din București. Este vorba despre Petre Gemaru, încă un lider de interlopi. Din păcate, dacă ne veți întreba ce poate face poliția, vă spunem doar că ultima modificare a Codului penal a ușurat activitatea interlopilor care pot circula acum nestingheriți cu arme albe, de toate felurile în portbagaje și autoturismele de lux pe care le conduc, pentru că legiuitorul s-a gândit că sunt periculoase doar la adunări publice, manifestări cultural sportive, locuri de agrement/distracție sau mijloace de transport în comun.”, au scris reprezentații EUROPOL pe Facebook.

Poliția Capitalei arată că deocamdată s-au aplicat doar amenzi contravenționale

„La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie din cadrul Sectorului 3, luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale şi mai multe echipe ale Jandarmeriei Bucureşti. Două persoane, cele care au fost identificate ca fiind iniţiatoarele evenimentului, au fost sancţionate contravenţional cu amendă în conformitate cu prevederile Legii nr 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire, pentru tulburarea liniştii publice. După intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor, toate persoanele au părăsit zona”, se precizează în comunicatul Poliției Capitalei.

Secţia 23 Poliţie s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase

Cu privire la imaginile apărute în spaţiul public, imagini lansate pe o reţea de socializare, oamenii legii spun că Secţia 23 Poliţie s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, urmând a fi dispuse măsuri legale.

De asemenea, arată Poliţia Capitalei, în urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate alte 11 sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor Legii 61 din 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială.

„Din datele obţinute până în prezent se conturează ipoteza că parte din imaginile transmise pe reţelele de socializare ar fi fost regizate, cu intenţia de realizare a unui videoclip”, precizează DGPMB.

Cuantumul sancţiunilor aplicate se ridică la 16.000 de lei, până la acest moment, având în vedere că activităţile de cercetare sunt în desfăşurare, menţionează poliţiştii.

În spaţiul public au apărut imagini cu mai multe persoane care participau pe un teren viran din Sectorul 3 al Capitalei la o reprezentaţie live a unor cântăreţi, acestea având în mâini topoare, furci, bâte de baseball.