Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a indicat că una dintre posibilități, la reuniunea de joi a miniştrilor europeni de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), este ca Austria să se abțină la vot, în mod strategic

Publicat: 07 12. 2022, 21:33
Liderul UDMR, Kelemen Hunor (Sursa foto: Mediafax Foto/Alexandru Dobre)

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a sugerat miercuri seara – printr-o postare pe Facebook – că una dintre posibilități, la reuniunea de joi, 8 decembrie, a miniştrilor europeni de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), este ca Austria să se abțină la vot, în mod strategic.

„La reuniunea de mâine a miniștrilor europeni de Justiție și Afaceri Interne (JAI), unde se va discuta despre aderarea României la Schengen, Austria va putea, în continuare, să utilizeze abținerea strategică. Acest lucru nu ar împiedica aderarea României la Schengen, ci ar însemna doar că, din punct de vedere tehnic, aceasta ar putea avea loc la sfârșitul lunii martie 2023. Acest lucru presupune, desigur, că va exista un vot separat în cazul fiecărei țări și că aderarea României nu este legată de cea a Bulgariei”, a scris liderul UDMR.

El mai spune că România a îndeplinit toate criteriile tehnice și acum este mare nevoie de o decizie din punct de vedere politic care să întărească solidaritatea europeană și nu să o slăbească.

„Aderarea la Schengen este în interesul tuturor cetățenilor români, inclusiv al nostru, al maghiarilor din România”, a încheiat președintele UDMR, Kelemen Hunor.