Localitatea din România în care trăiau hiene. Cercetarea de la UAIC care rescrie trecutul: am avut un climat de savană în țara noastră?
Analizând fosilele unor animale aparent banale, precum șoareci, veverițe, pârși, hamsteri sau marmote, specialiștii au efectuat o cercetare care schimbă modul în care înțelegem trecutul geologic al României. Potrivit Ziarul de Iași, dr. Dumitru-Daniel Badea, absolvent de doctorat al Facultății de Geografie și Geologie din Iași, a făcut o descoperire care schimbă tot ce știam despre țara noastră.
El a analizat microvertebratele descoperite în zona Iașului. Pornind de aici, a refăcut peisajul de acum câteva milioane de ani.
Ce obiectiv a avut studiul
Pe atunci, clima și fauna erau complet diferite de cele cunoscute astăzi. Iată ce explicație a oferit tânărul cercetător:
„Studiul meu a avut ca obiectiv principal identificarea faunei de micromamifere continentale din împrejurimile Iașului. Mă refer aici la șoareci, veverițe, pârși, hamsteri, marmote, iepuri, castori și altele. Importanța acestor viețuitoare fosile constă în faptul că, odată identificate, ne dezvăluie vârstă relativă a rocilor, nisipuri, argile sau pietrișuri, în care sunt găsite aceste resturi fosile”, a declarat dr. Dumitru-Daniel Badea pentru „Ziarul de Iași”.
Mai departe, el dezvăluie și când a apărut pasiunea pentru paleontologie: „Paleontologia a devenit un domeniu de interes încă din anii de studenție. Mai exact, în vara anului 2015. Atunci, am participat la excavația unui schelet de deinoter în zona Bârladului. Ulterior, am tot citit despre acest subiect în scrierile din România. Așa am observat că mamifere continentale de dimensiuni mici nu prea erau documentate. De aici și dorința mea de a studia și identifica aceste minunate resturi fosile.
În mare parte toate descoperirile mele aduc o noutate în domeniul Paleontologiei vertebratelor, ținând cont că Paleontologia Miocenului era descrisă, majoritar, pe piese de fosile mari”.
Practic, tocmai această lipsă de date despre mamiferele mici a devenit punctul de plecare al lucrării sale de doctorat.
Citește aici despre cea mai importantă descoperire pe care a făcut-o.