Lovitură grea pentru clanul Pian: 17 membri, trimiși în judecată pentru proxenetism și spălare de bani. La cât se ridică prejudiciul
DIICOT a trimis în judecată 17 membri ai renumitului clan interlop Pian, care acţionează în Capitală şi Ilfov prin două ramuri ale familiei, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor.
Recrutate prin metoda „loverboy”
Conform DIICOT, în perioada cuprinsă între 2022 şi luna iulie 2025, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, inculpaţii au acţionat în cadrul a două grupări. Acestea erau formate din ramuri ale aceleaşi familii și acționau cu scopul obţinerii unor beneficii materiale substanţiale prin exploatarea sexuală a mai multor tinere.
Probele administrate au relevat că victimele au fost recrutate prin inducere în eroare şi simularea unor sentimente de iubire (metoda loverboy), care le-au creat stări de dependenţă emoţională. Ulterior au fost transportate şi adăpostite în diferite locaţii din Elveţia, Austria, Spania, Germania, Olanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Slovacia şi Cehia, dar şi din România, unde inclusiv prin acte de constrângere psihică şi fizică au fost determinate să practice prostituţia în folosul interlopilor, transmite Agerpres.
Cele două grupări constituite de clanul Pian şi-au creat propriile mecanisme de colectare, transfer şi depozitare a sumelor de bani obţinute din practicarea prostituţiei. Acestea utilizau membri care acţionau ca persoane interpuse în circuitul financiar, în scopul ascunderii provenienţei ilicite şi destinaţiei reale.
Bani spălați și averi uriașe din exploatarea victimelor
Prin sumele obţinute din exploatarea sexuală a victimelor, inculpaţii şi-au creat un stil de viaţă luxos și extravagant. Au achiziţionat bunuri de valoare mare (autoturisme de lux şi bijuterii), o parte din bani fiind folosiţi inclusiv în jocuri de noroc.
Interlopii şi-au desfăşurat activitatea în mod coordonat, în baza unui plan infracţional prestabilit, pe o perioadă semnificativă de timp, fiecare membru având atribuţii clare şi acţionând în mod repetat pentru realizarea scopului comun.
Totodată, aceştia au creat conexiuni bazate pe legături de rudenie, afinitate şi prietenie sau pe baza intereselor şi preocupărilor infracţionale comune, cu alte persoane din diverse judeţe ale ţării, sporindu-şi astfel notorietatea şi influenţa.
Clanul Pian a fost destructurat în iulie 2025
De reamintit că clanul Pian a fost destructurat în iulie 2025, în urma unei ample acţiuni a DIICOT – Structura Centrală, realizată împreună cu poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente. În urma percheziţiilor efectuate la acel moment, din locuinţele inculpaţilor au fost ridicate importante sume de bani în numerar, în diferite valute (lei, euro, dolari americani, lire sterline şi franci elveţieni). Dar și arme albe, pistoale de tip airsoft, bijuterii, ceasuri, înscrisuri, precum şi alte mijloace de probă.
Prin actul de sesizare a instanţei procurorii DIICOT – Structura Centrală au solicitat confiscarea a două autoturisme de lux în valoare totală de peste 130.000 euro, a mai multor bijuterii şi a sumelor de 250.000 lei şi 20.000 euro. S-a solicitat şi obligarea inculpaţilor la plata sumei de 133.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti.