Prima pagină » Actualitate » Deputatul PNL Ionuț Stroe amenință că dă în judecată Gândul și toată presa care a difuzat imaginile în care apare la manichiură: „Am vorbit deja cu avocații”

Deputatul PNL Ionuț Stroe amenință că dă în judecată Gândul și toată presa care a difuzat imaginile în care apare la manichiură: „Am vorbit deja cu avocații”

După mai puțin de 24 de ore de când Gândul a publicat, în exclusivitate, imagini în care deputatul PNL Ionuț Stroe, fostul purtător de cuvânt al partidului, își făcea manichiura la salonul de cosmetică, chiar la ora la care ar fi trebuit să fie prezent la ședința de plen a Camerei Deputaților, parlamentarul amenință că îi dă în judecată pe jurnaliștii care au publicat sau au distribuit știrea. Stroe a intrat în direct joi, 5 noiembrie, la Antena 3 CNN, unde a făcut noile declarații. Reacția a venit la scurt timp după ce, în seara precedentă, liberalul a combătut informațiile publicate de Gândul și a explicat că, de fapt, a ajuns în Parlament „la ora 09:30”, înainte să înceapă ședința de plen, programată la ora 10:00.

Sondaj Gândul


Va reuși Trump să își impună politicile, chiar dacă nu are majoritatea în Congres?

Vezi rezultate

Loading ...

Ionuț Stroe a refuzat să reconfirme ora la care susține că a ajuns în Parlament / „Există răspundere pentru defăimarea persoanelor publice”

Întrebat în timpul noilor declarații care este ora la care a ajuns în plen, Ionuț Stroe a refuzat să răspundă, însă a precizat că a înaintat o cerere, către Secretariatul General al Camerei Deputaților pentru a furniza aceste informații.

„Mă voi adresa instanțelor judecătorești. Voi pune public la dispoziție ora intrării în Palatul Parlamentului. Ora intrării și accesul făcut al autovehiculului pe care îl conduc, ora intrării în clădire și ora înregistrării prezenței în sistem electronic.

Voi acționa în instanță pe toți cei care promovează imagini defăimătoare și minciuni. Mă voi adresa atât organelor de cercetare, cât și instanțelor, pentru a identifica persoana care a făcut poza și care m-a privit în ochi.

Veți afla la ce oră a fost făcută fotografia, locul în care a fost făcută. Dezbaterile din plenul Camerei Deputaților au început la ora 10:00. Am făcut cerere către Secetariatul General pentru a vă da toate aceste informații sub semnătură.

Avocații știu mult mai bine pe cine acționează în judecată. Există răspundere pentru aceste fotografii, modul cum au fost făcute, fără consimțământul meu. Există răspundere pentru promovarea și defăimarea persoanelor publice.

Nu mă grăbesc, am vrut doar să corectez o informație. Este prezentată eronat în toată mass-media. Nu am absentat de la Camera Deputaților, lucrul acesta îl pot dovedi.

Fotografia a fost făcută de un politician, în afara programului de lucru. Salonul se găsește în zona Rosetti. Sunt 15 minute până pe Bulevardul Națiunilor Unite. Voi anunța public atunci când voi acționa în judecată. Răspunderea o încadrează mult mai bine avocații, am vorbit deja cu ei”, a declarat Ionuț Stroe la Antena 3 CNN.

Deputatul PNL Ionuț Stroe

Gândul a publicat în exclusivitate imaginile cu Ionuț Stroe la salonul de cosmetică, în timp ce deputații se pregăteau de plen

4 noiembrie 2026 era zi de lucru în plen pentru parlamentarii din Camera Deputaților. Totuși, în cazul lui Ionuț Stroe, munca a părut mai degrabă opțională. Gândul l-a surprins pe deputatul PNL într-un moment de răsfăț, la salonul de cosmetică, chiar la ora la care ar fi trebuit să fie în Parlament.

Îmbrăcat la patru ace, cu frizura proaspăt aranjată și cu un zâmbet larg pe față, Ionuț Stroe s-a lăsat, la propriu, pe mâna unei cosmeticiene care îi punea la punct manichiura. De altfel, în salonul frecventat de liderul PNL, aflat pe Calea Moșilor din București, costul unui astfel de serviciu se ridică la aproximativ 300 de lei, fără să includem și clasicul bacșiș.

Toate informațiile publicate inițial de Gândul sunt disponibile AICI.

Prima reacție a lui Ionuț Stroe după dezvăluirea făcută de Gândul: „Am fost la manichiură înainte de plen”

La scurt timp după ce Gândul a publicat, în exclusivitate, imaginile în care parlamentarul apare la ședința de manichiură, acesta a oferit o primă reacție, într-o intervenție tot la Antena 3 CNN. Stroe susține că ședința de manichiură a avut loc înainte de activitatea parlamentară și că nu a întârziat la ședința de plen.

„M-am dus la ora 9:00 dimineața (n.r. – la manichiură), la ora 9:30 am fost în Parlament”, a declarat Ionuț Stroe, potrivit sursei citate.

Deputatul i-a îndemnat pe cei care contestă versiunea pe care el o susține să verifice atât evidențele Camerei Deputaților, cât și imaginile surprinse de camerele de supraveghere, pentru a stabili ora exactă la care și-a făcut apariția în Parlament

Totodată, Stroe a explicat că fiecare persoană are dreptul să decidă unde și cum își îngrijește igiena personală, motiv pentru care consideră că vizita la salonul de comsetică nu l-a împiedicat să își îndeplinească atribuțiile de parlamentar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Trump își caută deja succesorul! Cursa pentru viitorul Partidului Republican a început la o zi după alegeri
Digi24
„Pregătiţi-vă.” 5 aspecte pe care Europa trebuie să le ia în calcul după înfrângerea lui Trump în fața democraţilor
Cancan.ro
Câți bani au primit eliminatele Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, de la Antena 1, pentru cele 9 săptămâni la Asia Express
Prosport.ro
Anamaria Prodan și Ronald Gavril, întâlnire de 7 stele cu legenda americanilor: „El a avut grijă de mine în SUA. Îl vom aduce în România”. EXCLUSIV
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
S-a întors din drum pentru un bilet de 10 euro și a dat lovitura! Un elev a câștigat o avere la loto
Click
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Digi24
Alertă cu bombă într-un avion venit de la Milano. A fost activată celula de criză pe Aeroportul Otopeni
Cancan.ro
Roxana Vașniuc, acuzații GRAVE la adresa fostului soț. Motivul pentru care vedeta nu își poate vedea fiica
Ce se întâmplă doctore
O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ce are în comun creierul unui bebeluș cu cel al unui bolnav de Alzheimer?
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!