MAE, în alertă după explozia din Elveția: autoritățile verifică dacă printre victime sunt și români
Ministerul Afacerilor Externe a activat procedurile de urgență după explozia produsă într-un bar din stațiunea elvețiană Crans-Montana, soldată cu cel puțin zece morți și mai mulți răniți. Autoritățile române fac demersuri pentru a afla dacă printre victime se află cetățeni români.
MAE s-a autosesizat și a trimis un consul la fața locului
MAE anunță că, prin intermediul Ambasadei României la Berna, s-a autosesizat imediat după apariția informațiilor în presa internațională privind explozia din cantonul Valais. Instituția a precizat că sunt în desfășurare procedurile de identificare a persoanelor afectate și că, până în acest moment, nu au fost primite solicitări de asistență consulară.
„Procedurile specifice de identificare a persoanelor afectate de incident sunt în curs și, până în prezent, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară”, a transmis MAE.
Totodată, un consul din cadrul Ambasadei României la Berna se deplasează în zonă, fiind pregătit să acorde sprijin, „dacă situația va impune”.
Ministerul a reamintit că cetățenii români pot solicita asistență la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berna sau la telefonul de urgență al misiunii diplomatice.
”MAE amintește cetățenilor români că pot solicita asistență consulară la numărele de telefon ale Ambasadei României la Berna:
Telefon call-center: +41 31 351 05 46 și +41 31 351 05 47, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență”, se arată în comunicat.
Explozia s-a produs într-un bar frecventat de turiști, în noaptea de Anul Nou
Potrivit poliției elvețiene, cel puțin zece persoane au murit și alte zece au fost rănite în urma exploziei produse în jurul orei 1:30, într-un bar numit Le Constellation, foarte frecventat de turiști. Incidentul a avut loc în timp ce zeci de persoane sărbătoreau intrarea în noul an.
Autoritățile elvețiene au precizat că explozia nu este tratată ca un atac terorist. Imagini difuzate de presa locală surprind clădirea cuprinsă de flăcări și intervenția masivă a echipajelor de urgență.
Elveția a intrat în doliu în primele ore ale anului 2026, iar ancheta pentru stabilirea cauzelor exploziei este în plină desfășurare.
AUTORUL RECOMANDĂ